VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Șefa PA: Unele episoade din dosarul protestelor Partidului Șor vor fi trimise în judecată

Ofițerii și procurorii anticorupție continuă investigațiile în privința finanțării protestelor organizate de Partidul politic Șor. Șefa Procuraturii Anticorupție spune că deși oamenii legii încă acumulează probe pe unele acțiuni în desfășurare, un episod din acest dosar ar putea fi trimis, în curând , în judecată.

Veronica Dragalin spune că eventualitatea unor condamnări a persoanelor implicate în scheme frauduloase, va descuraja fenomenul organizării protestelor plătite.

Sâmbătă, cu o zi înainte de protestul antiguvernamental organizat de Mișcarea Pentru Popor, Procuratura Anticorupție în colaborare cu CNA și SIS au desfășurat peste 20 de percheziții în dosarul de finanțare ilegală a Partidului Șor.

Opt persoane au fost reținute, fiindu-le imputată infracțiunea de complicitate la acceptarea finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat, infracțiune care se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare.

Sâmbătă au avut loc percheziții, echipa care investighează aceste grupuri de persoane, au metode speciale de aflare a informației care decurge acum. Responsabilitatea lor este să vadă unde duc probele, ca să vadă dacă s-au comis sau nu infracțiuni. Procurorii și ofițerii investighează. E adevărat, nu putem investiga la infinit, dar procurorii și ofițerii au obligația să continue să investigheze când știu că se întâmplă infracțiuni. De asta mai sunt percheziții, folosim măsuri speciale de investigație. În urma perchezițiilor din week-end o persoană a fost reținută și pusă în arest preventiv pe un termen de 20 de zile, alte două persoane sunt în arest la domiciliu, la restul s-a aplicat măsura preventivă control judiciar”, a spus Veronica Dragalin în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în ultimele luni, cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale, s-a reușit documentarea mai multor episoade în care membrii grupului criminal organizat au transmis peste 3,3 milioane de lei, 61 mii de euro și 55 mii de dolari către membri și activiști ai Partidului Șor. Veronica Dragalin spune că, în curând, episoade din dosarul finanțării protestelor vor fi trimise în judecată, potrivit IPN.

Se lucrează la finalizarea unor episoade. Acum lucrăm la faza finală, procurorul de caz urmează să examineze probele acumulate ca să decidă dacă poate fi trimis un episod din dosar în judecată. Sperăm ca în următoarele săptămâni, luni, să trimitem măcar o parte din acest dosar în judecată. Dar faptul că vom trimite un episod sau unele persoane în judecată, nu înseamnă că asta va opri protestele. Cred că lucrul făcut de procurorii și ofițerii anticorupție, dar și poliție, SIS, au contribuit la faptul că duminică, nu s-au întâmplat provocări serioase. Am avut un protest destul de modest. Dacă am avea semnale puternice că astfel de cazuri ajung pe masa judecătorilor și după asta persoanele sunt condamnate, trimise la închisoare, acest lucru va descuraja persoanele care vor să participe în scheme infracționale. Dar nu mă refer la oameni care cu adevărat vor să protesteze”, a spus șefa Procuraturii Anticorupție.

Ieri, Mișcarea Pentru Popor a anunțat că va organiza o nouă întrunire publică, la 28 februarie, ora 12:30, în centrul capitalei. Organizatorii protestului spun că la manifestație sunt așteptați toți cetățenii care nu mai pot face față facturilor mari de întreținere.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.