Locuitorii din Chișinău vor plăti mai mult pentru transportul public, după ce autoritățile municipale au decis majorarea tarifelor începând cu 1 mai. Prețul unei călătorii va crește de la 6 la 7 lei, iar abonamentele vor fi ajustate corespunzător, cu scumpiri de până la 17%.
Pentru călători generale, abonamentul lunar va costa 273 de lei, față de 234 de lei în prezent. Cel pentru trei luni va ajunge la 693 de lei (de la 594 de lei), iar abonamentul pentru șase luni va crește la 1.134 de lei, comparativ cu 972 de lei.
Și elevii vor resimți majorările: abonamentul lunar va costa 136 de lei (față de 117 lei), cel pentru trei luni – 346 de lei (de la 297 lei), iar pentru șase luni – 567 de lei (față de 486 lei). Pentru studenți, prețurile vor urca la 191 de lei pentru o lună, 485 de lei pentru trei luni și 794 de lei pentru șase luni.
Aceleași tarife se vor aplica și pentru angajații din domeniul educației și cel medical. Totodată, scumpirile vor afecta și alte categorii de abonamente, inclusiv pentru agenți economici sau familii monoparentale.
Singura categorie care va beneficia în continuare de facilități este cea a elevilor din clasele primare, pentru care abonamentele vor rămâne gratuite.
Municipalitatea motivează această decizie prin creșterea semnificativă a prețurilor la carburanți, care a dus la majorarea costurilor de operare a transportului public.






