VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Scandal la Procuratura Anticorupție. Diploma Veronicăi Dragalin privind studiile juridice din SUA, echivalată doar după ce a ajuns la șefia PA

Ministerul Educației confirmă că diploma din SUA a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a fost echivalată după numirea în funcție, dar nu până la depunerea dosarului de participare la concurs, așa cum prevede legea, transmite realitatea.md

Astfel, diploma de studii din SUA, prezentată de Veronica Dragalin la concursul din primăvara anului 2022 a fost echivalată abia în octombrie 2022, după ce aceasta a intrat în funcția de șef PA.

Între timp, un document, cu o vechime de un an al Consiliului Superior al Procurorilor, publicat abia acum, ar demonstra că Veronica Dragalin nu are studiile necesare pentru a fi șefă a Procuraturii Anticorupție. Este vorba despre o opinie separată semnată de trei membri ai CSP, Eduard Varzar, Angela Motuzoc și Inga Furtună, referitoare la rezultatele concursului din 2022, transmite ziua.md.

În documentul semnat de cei trei membri CSP, aceștia afirmă că nu susțin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor și, fiind în dezacord cu poziția majorității care a votat pentru adoptarea acesteia, au formulat această opinie separată pentru a-și exprima raționamentele de care s-au ghidat. Ei au argumentat că numirea Veronicăi Dragalin în funcția de șef al Procuraturii Anticorupție nu respectă normele legale.

În opinia lor, Veronica Dragalin deține o licență în Biologie, Chimie și Biochimie, dar doar un master în Drept, fapt care nu îi permite să candideze pentru funcția de procuror conform legislației din Republica Moldova. Ei au făcut trimitere la Legea nr. 3 privind Procuratura, care stipulează că un procuror poate fi numit în funcție doar dacă are o licență în Drept. Mai mult, candidatul trebuie să fie absolvent al Institutului Național al Justiției.

Veronica Dragalin nu a oferit până în prezent nicio reacție la informațiile din documentul apărut în spațiul public.

Menționăm că ea a fost numită în funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție în 15 iunie 2022, prin ordinul Procurorului General interimar, Dumitru Robu, pentru un mandat de cinci ani.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.