VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Satul Văleni, premiat cu cea mai prestigioasă distincție la nivel global pentru turism rural

Satul Văleni din sudul Republicii Moldova, aflat în Rezervația ”Prutul de Jos”, a fost inclus în clasamentul celor mai bune destinații turistice rurale din lume, fiind primul sat de la noi din țară inclus în acest top.  

Localitatea din raionul Cahul, cunoscut pentru pensiunile sale și peisajele pitorești ale Lacului Beleu, a fost desemnat cu distincția „Best Tourism Villages”, ediția 2023, de către Secretariatul General al Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), acesta fiind cel mai prestigios premiu la nivel global pentru turismul rural.

”Localitatea s-a remarcat pe plan internațional prin legendara participare a bunicăi din Văleni la Eurovision alături de Zdob și Zdub, precum și miilor de turiști de pe navele de croazieră de pe Dunăre, pentru peisajele extraordinare spre Lacul Beleu și Colinele de Aur și pentru prima rezervație din Republica Moldova, „Prutul de Jos”, inclusă în Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei”, se arată într-un comunicat al Delegației UE în Republica Moldova.  

Misiunea diplomatică a precizat că satul Văleni, în ultimii ani, a beneficiat de susținerea financiară UE pentru extinderea pensiunilor, dezvoltarea infrastucturii locale și a inițiativelor comunitare. Uniunea Europeană susține dezvoltarea întregii regiuni Cahul, investind, până în prezent, 6,45 milioane de euro prin 125 de proiecte implementate în turism, eficiență energetică și dezvoltare antreprenorială.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.