VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Șapte mii de hectare de pădure, plantate în 2023. Mesajul Maiei Sandu de Ziua Mediului

Anul trecut, în R. Moldova au fost sădiți copaci pe o suprafață de șapte mii de hectare, iar în următorii 10 ani, autoritățile vor să ajungă la o cotă de 145 de mii ha. De Ziua Internațională a Mediului, șefa statului a transmis un mesaj în care a menționat că „un mediu sănătos nu este un lux, este o necesitate vitală”.

”Avem consens la nivel de societate că trebuie să creștem suprafețele împădurite. Pădurile înseamnă sănătatea pământului, apei, aerului și sănătatea cetățenilor noștri”, a afirmat Maia Sandu.

Șefa statului le-a mulțumit celor peste 6000 de persoane care au participat la campania de împădurire din această primăvară și tuturor celor din anul precedent – silvicultori, muncitori, voluntari, reprezentanți ai comunității ecologiste, tuturor cetățenilor care au grijă de natură.

Președinta Maia Sandu a subliniat că, în semn de recunoștință, a decis să înmâneze mai multor angajați ai Agenției „Moldsilva” și întreprinderilor silvice medalia „Meritul Civic” pentru contribuția pe care au avut-o la protejarea naturii. Șefa statului a punctat că în anul 2023 au fost plantate șapte mii de hectare de pădure, mult mai mult decât în trecut și speră să fie continuată împădurirea cu ritmuri accelerate.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.