VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Săptămână importantă pentru RM! Siegfried Mureșan: „Suntem uniți în a susține începerea negocierilor de aderare”

Această săptămână este foarte importantă pentru Republica Moldova. Comisia Europeană va prezenta Pachetul de Extindere pentru 2023 în care va evalua dacă Republica Moldova este pregătită de începerea negocierilor de aderare. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan.

„Este o săptămână importantă pentru Republica Moldova în Europa: Comisia Europeană va prezenta Pachetul de Extindere pentru 2023 în care va evalua dacă Republica Moldova este pregătită de începerea negocierilor de aderare. Noi, Parlamentul European, suntem uniți în a susține începerea negocierilor de aderare până la finalul anului. Moldova este pregătită, Europa este pregătită”, a scria eurodeputatul pe rețelele de socializare.

La începutul lunii octombrie, Plenul Parlamentului European a aprobat, cu o majoritate largă, Rezoluția care cere Consiliului European și Comisiei Europene să inițieze negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, până la sfârșitul acestui an.

Potrivit rezoluției adoptate, Guvernul Republicii Moldova și-a demonstrat determinarea și capacitatea de a îndeplini cerințele Comisiei Europene de a începe negocierile de aderare, adăugând că aderarea Republicii Moldova la UE ar reprezenta o investiție geostrategică într-o Europă unită și puternică. Aceștia subliniază importanța continuării procesului de reformă de către guvernul de la Chișinău, nu numai pentru atingerea obiectivului politic de aderare la UE, ci în primul rând pentru îmbunătățirea tangibilă a nivelului de trai al moldovenilor.

Amintim că, R. Moldova a depus cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. Consiliul va decide cu privire la următoarele etape de îndată ce Republica Moldova va îndeplini condițiile prezentate în avizul Comisiei Europene privind cererea sa de aderare la UE.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.