VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Salariații vor putea beneficia de un nou tip de concediu. Noi modificări la Codul Muncii

Copiii vor fi mai protejați de exploatarea prin muncă, iar salariații vor putea beneficia de un nou tip de concediu social. Guvernul a aprobat un șir de modificări la Codul Muncii și Codul Contravențional. 

Prevederile proiectului vor contribui la diminuarea fenomenului de exploatare prin muncă a copiilor și creșterea nivelului de protecție a acestora, prin definirea muncilor ușoare și stabilirea exhaustivă că persoanele fizice la împlinirea vârstei de 15 ani pot fi angajate în câmpul muncii doar pentru exercitarea unor astfel de munci, în condiții specifice stabilite de către Guvern.

Proiectul mai prevede norme de îmbunătățire a proceselor de organizare a muncii în schimburi, oferirea oportunităților mai mari de activitate în câmpul muncii și asigurării unei flexibilități normative privind munca femeilor gravide, femeilor care au născut de curând și a celor care alăptează.

Proiectul propune completarea Codului muncii cu un articol nou, care prevede că salariații vor putea beneficia de un concediu neplătit cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic pentru îngrijirea unei persoane care locuiește în aceeași locuință cu salariatul.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.