VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Rușii au lovit cu o rachetă o navă civilă ucraineană din Marea Neagră care transporta grâu: Zelenski: Așteptăm reacții internaționale

O navă civilă obişnuită, care avea o încărcătură de grâu destinată Egiptului, a fost lovită de o rachetă rusească imediat ce a părăsit apele teritoriale ucrainene, a anunţat joi preşedintele Volodimir Zelenski, care precizează că aşteaptă „cu interes” reacţiile internaţionale.

Conform primelor informaţii, nu există, din fericire, victime, a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj postat pe rețeaua socială X.

„Vom continua să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne proteja porturile, Marea Neagră şi pentru a furniza alimente pe piaţa mondială. Aceasta este o prioritate reală pentru Ucraina – protejarea vieţilor, şi ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare ţară”, a declarat Zelenski.

„Grâul şi securitatea alimentară nu ar trebui să fie niciodată o ţintă pentru rachete”, spune preşedintele ucrainean.

„Aşteptăm cu interes răspunsul lumii”, a mai menţionat Zelenski, potrivit News.ro. 

„Ucraina este unul dintre principalii contributori mondiali la securitatea alimentară. Stabilitatea internă şi mijloacele de subzistenţă a zeci de ţări din diferite părţi ale lumii depind de funcţionarea normală şi neîntreruptă a coridorului nostru de export alimentar. (…) Livrările noastre de alimente către ţările din Africa şi Orientul Mijlociu sunt esenţiale”, afirmă Zelenski în postarea de pe X.

Rusia s-a retras anul trecut dintr-un acord mediat de Turcia şi ONU prin care se stabilise un coridor pe Marea Neagră pentru transportul în siguranţă al cerealelor ucrainene, care puteau pleca din trei porturi de la Marea Neagră.

După ce Moscova a ieşit din acord, motivând că cererile proprii pentru transportul de îngrăşăminte şi plăţile aferente nu au fost satisfăcute, Ucraina şi-a stabilit propriul coridor de siguranţă pentru transport, care trece inclusiv prin apele teritoriale ale României.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.