VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Rusia și Ucraina au schimbat peste 200 de prizonieri de război

Rusia şi Ucraina au efectuat luni un nou schimb de prizonieri de război, 106 militari ruşi fiind eliberaţi în schimbul a 100 de militari ucraineni, potrivit anunţurilor făcute de cele două părţi, relatează agenţiile Reuters.

Printre ucrainenii eliberaţi se numără şi soldaţi care au luptat la oţelăria Azovstal din Mariupol, capturată de trupele ruse în luna mai anul trecut după un lung asediu, a anunţat pe Telegram consilierul prezidenţial ucrainean Andrei Iermak. Unii dintre militarii ucraineni eliberaţi sunt răniţi sau bolnavi, a mai precizat oficialul ucrainean, care a descris acest schimb de prizonieri cu Rusia drept „dificil”.

Ministerul rus al Apărării a anunţat în acest timp că 106 soldaţi ruşi luaţi prizonieri în Ucraina şi care „erau în pericol să moară în captivitate” au fost eliberaţi în urma unui „proces de negociere”.

Ultimul schimb de prizonieri de război între Rusia şi Ucraina a avut loc pe 7 martie, când au fost eliberaţi 130 de militari ucraineni şi 90 de militari ruşi.

De la începutul războiului declanşat de Rusia în Ucraina pe 24 februarie 2022, cele două ţări au efectuat mai multe schimburi de prizonieri. Până în prezent au fost astfel eliberaţi peste 2.000 de militari ucraineni, potrivit Kievului.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.