VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Rusia se înarmează la greu. Într-o lună, rușii au produs mai multe muniții decât anul trecut

Producția de muniție în Rusia pentru o lună a depășit volumul total din 2022. Cu acest record militar se laudă ministrul Industriei și Comerțului, Denis Manturov, care susține că, în iunie, volumul de obuze și alte muniții fabricate în Rusia a crescut de peste 12 ori, transmite RIA Novosti.

”De la începutul acestui an, s-a produs deja mult mai mult pentru multe tipuri de arme, echipamente militare speciale decât pentru întregul an trecut. Și dacă vorbim de arme, ajungem acum la un nivel la care livrările în doar o lună depășesc comanda totală de anul trecut”, a declarat demnitarul.

Manturov a precizat că cele mai multe întreprinderi din industria de apărare mențin programe „fără precedent în termene și volume”, iar orice ”plan neîndeplinit” va fi taxat.

În același timp, există o lipsă de personal în industrie. Potrivit lui Manturov, întreprinderile au nevoie de peste 16.000 de specialiști noi.

„Acum trebuie să li se acorde asistență maximă în îndeplinirea sarcinilor cu adevărat dificile care le-au fost puse înainte. În primul rând, aceasta se referă la asigurarea resurselor umane, de care industria noastră de apărare duce lipsă”, a declarat oficialul rus.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.