VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Rusia avertizează Armenia dacă se supune jurisdicției CPI care a emis mandat de arestare pe numele lui Putin

Rusia a avertizat Armenia cu privire la „consecinţele grave” pe le-ar suporta dacă se va supune jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus, Vladimir Putin, a informat luni agenţia de presă afiliată Kremlinului, RIA Novosti, citată de Reuters. 

CPI a emis mandatul de arest luna aceasta, acuzându-l pe Vladimir Putin de crimă de război și deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina. Decizia Curţii Penale Internaţionale a fost condamnată de Kremlin ca fiind lipsită de sens şi scandalos de partizană.

Armenia, un aliat tradiţional al Rusiei ale cărui legături cu Moscova s-au deteriorat de când Putin a ordonat invadarea Ucrainei, face demersuri pentru a deveni stat parte la Statutul de la Roma, ceea ce ar aduce statul caucazian sub jurisdicţia CPI.

RIA a citat o sursă din Ministerul rus de Externe, conform căreia Moscova consideră inacceptabile planurile Armeniei referitoare la CPI.

Rusia a avertizat Erevanul cu privire la „consecinţele extrem de negative” pentru relaţiile bilaterale dacă îşi va duce la îndeplinire planul, care va trebui ratificat de Parlamentul armean după primirea aprobării din partea Curţii Constituţionale.

„Moscova consideră că planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale sunt absolut inacceptabile pe fondul recentelor mandate ilegale şi nule din punct de vedere juridic ale CPI împotriva conducerii ruse”.

Potrivit sursei citate, nu a existat nicio reacţie imediată din partea Armeniei.

Mandatul CPI are potenţialul de a complica planurile de călătorie globale ale preşedintelui Putin dacă ţara în care doreşte să călătorească este parte oficială la Statutul de la Roma.

Printre ţările în care Vladimir Putin ar putea călători se numără Africa de Sud şi Turcia. În trecut, liderul de la Kremlin a călătorit în mod regulat în ţări din fosta Uniune Sovietică, inclusiv în Armenia, unde Rusia are trupe de menţinere a păcii şi o bază militară.

Legăturile Moscovei cu Erevan s-au deteriorat în ultima perioadă. Armenia acuză eşecul Rusiei de a susţine pe deplin respectarea tratatului de încetare a focului din 2020 pe care l-a negociat cu Armenia şi Azerbaidjan pentru a pune capăt războiului asupra regiunii cu populaţie armeană Nagorno-Karabah din Azerbaidjan.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.