VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

România susține deschiderea mai multor clustere în negocierile de aderare a Moldovei la UE – Oana-Silvia Țoiu, în prima vizită oficială la Chișinău

Ministra afacerilor externe a României, Oana-Silvia Țoiu, aflată luni în prima sa vizită oficială la Chișinău, a subliniat importanța accelerării procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Oficialul român a declarat că există temei tehnic pentru deschiderea mai multor clustere de negociere până la finalul acestui an, nu doar a Clusterului 1, în sprijinul integrării europene a Moldovei.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu vicepremierul și ministrul de externe moldovean Mihai Popșoi, Oana-Silvia Țoiu a reiterat sprijinul României pentru evaluarea candidaturilor Moldovei și Ucrainei pe baza meritelor proprii. „Trebuie să fie foarte clar că Moldova a făcut progrese extraordinare care sunt recunoscute de statele membre ale UE”, a spus ministra.

- Advertisement -

La rândul său, Mihai Popșoi a reafirmat dorința Republicii Moldova de a avansa în procesul de integrare alături de Ucraina, subliniind că doar prin parcursul european comun poate fi asigurată pacea și prosperitatea în regiune.

Miniștrii au discutat și despre cooperarea trilaterală Moldova–România–Ucraina, precum și despre transformarea Moldovei într-un coridor logistic strategic pentru reconstrucția Ucrainei. Totodată, au fost analizate mai multe proiecte comune de infrastructură, inclusiv liniile electrice Suceava–Bălți și Vulcănești–Chișinău, podul rutier de la Ungheni și reabilitarea conexiunii feroviare Iași–Ungheni.

Vizita are loc într-un context geopolitic sensibil, iar oficialii au reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina și angajamentul față de securitatea regională și o pace durabilă.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.