VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

România nu va înceta să sprijine Chișinăul în eforturile de combatere a dezinformării și amenințărilor Moscovei

Republica Moldova continuă să fie expusă la acţiunile hibride ale Moscovei, de aceea România va continua sprijinul său în domeniile în care Chişinăul are cea mai mare nevoie, a afirmat ministrul Apărării al României, Angel Tîlvăr.

Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Marelui Ducat de Luxemburg, Yuriko Backes la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, Braşov, informează Agerpres.

Cei doi miniştri au discutat şi despre importanţa Summit-ului NATO de la Washington, care va avea loc în acest an, Angel Tîlvăr subliniind necesitatea menţinerii unei prezenţe aliate consolidate în regiunea Mării Negre, precum şi importanţa creşterii sprijinului pentru partenerii vulnerabili din zonă, în special a Republicii Moldova.

Întrevederile au avut loc cu prilejul vizitei pe care oficialii aliaţi au efectuat-o la trupele luxemburgheze din cadrul Grupului de Luptă NATO, dislocat în facilitatea românească de pregătire.

În context, ministrul român Tîlvăr a prezentat eforturile multidimensionale depuse de România pentru sprijinul Ucrainei încă din primele zile ale declanşării invaziei ruse, precum şi hotărârea Guvernului de la Bucureşti de a continua acest sprijin. Angel Tîlvăr a subliniat importanţa sprijinirii procesului de instruire a militarilor armatei ucrainene, reliefând, în acest context, importanţa Centrului European de Instruire F-16 inaugurat la Feteşti, la sfârşitul anului trecut, unde se pot pregăti piloţi români, dar şi din ţări aliate şi partenere, inclusiv Ucraina.

În context, cei doi oficiali au analizat modalităţile concrete prin care cele două ţări pot colabora pentru sprijinirea instruirii piloţilor ucraineni în cadrul Centrului.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.