VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

România: Luptă dură împotriva ”vânzătorilor” de teze și lucrări științifice

În ultimele luni din anul de studiu, Parlamentul de la București a început o luptă dură împotriva persoanelor și site-urilor specializate în vânzarea tezelor și altor lucrări științifice, de licență, pentru examene sau referate. Legislatorii români propun amenzi de peste 40 de mii de euro pentru asemenea acțiuni, transmite digi24.ro.

”Se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 200.000 de lei fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziţia studenţilor, doctoranzilor, cursanţilor contra cost, prin internet, prin reţele de socializare sau servicii de comunicare electronică, în scopul însuşirii fără drept a calităţii de autor pentru lucrări ştiinţifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcurs, precum şi de finalizare a studiilor universitare de licenţă, masterat sau de doctorat”, se arată într-un proiect discutat acum în Comisia pentru învățământ a Parlamentului României.

De asemenea, autoritățile de la București au inițiati și o amplă campanie de vânătoare a site-urilor care promovează oferte de vânzare sau punere la dispoziţie a acestor teze. Proiectul parlamentarilor mai prevede că în cazul în care după sancționări, paginile electronice își reiau activitatea ilegală, amenda va crește deja până la 120 de mii de euro.

Legislaţia Republicii Moldova nu prevede sancțiuni pentru cei care vând teze sau alte lucrări de cercetare. În schimb, studenții care sunt prinși cu astfel de plagieri riscă să fie acuzați de fraudă intelectuală și să fie excluși sau, în cel mai bun caz, să susțină repetat, peste un an, examenele.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.