VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

România, la un pas de a interzice importul de cereale din Ucraina

Guvernul de la București trebuie să emită de urgență o hotărâre prin care să fie suspendate importurile de produse agroalimentare din Ucraina. Cu această solicitare vine Partidul Social Democrat din România, membru al coaliției de guvernare.

Potrivit unui comunicat al PSD, formațiunea anunță că va solicita în coaliția de guvernare adoptarea acestei decizii politice.

”O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceștia. PSD susține ca statele din Estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanții Comisiei Europene și cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate”, se arată în comunicatul PSD.

PSD precizează că România va sprijini în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de cereale către alte state din UE sau către rutele comerciale de la Marea Neagră. Amintim că decizii de suspendare a importului de cereale din Ucraina au fost deja luate de Polonia, Ungaria și Slovacia, iar o eventuală blocare este examinată acum de Bulgaria.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.