VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ricu Vodă: Unirea ar trebui făcută pentru viitorul nostru, pentru nepoții noștri

Interpretul Ricu Vodă susține Unirea R. Moldova cu România.

În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei, interpretul a subliniat că Unirea va aduce numai privilegii moldovenilor.

Când e vorba de Unire, da, sunt de acord, așa ca să fie țara mare, să nu ai nicio problemă, numai că iarăși priorități sunt fără doar și poate și salariul o să fie mai mare, după cum ne spun nouă, „hai să facem Unirea și o să avem salarii mari, o să fie o țară mare”. Bine, țara o să fie mare, dar eu ce o să am ca om? Fiindcă uitați-vă că diferite păreri sunt și din partea noastră, și din partea României, de te apucă groaza, dar sunt și alte momente, frumoase. Atunci cum să fiu eu sigur că nu voi nimeri în partea aceea unde sunt bârfit și călcat în picioare? Bine, dacă nimeresc în partea ceea unde eu sunt lăudat, sunt considerat frate, dar cred că Unirea ar trebui făcută pentru viitorul nostru, pentru nepoții noștri, fiindcă e bine să fim de sine stătători, mă gândeam câteodată, să fi avut noi ieșire la Marea Neagră, să fi avut noi Reniul, Cernăuțiul, Cetatea Albă, munții, Iaremcea, dar nu le avem și ca să le avem pe toate trebuie să ne unim. Vrem să ne ducem la mare, să nu avem bariere, vrem la munte, ne-am dus la munte”, a declarat Ricu Vodă.

Totodată, interpretul a subliniat că ”nepoții noștri trebuie să învețe, să intre în cultura românească”.

Dar ca să fie Unire, asta trebuie să meargă de la nepoții noștri, ei să învețe în România, să cunoască cultura românească, fiindcă, da, noi suntem de un sânge, dar multe lucruri la noi sunt diferite. Chiar să luăm așa, simbolic, mămăliguța noastră, noi o facem tare ca pâinea să fie, la români ea-i moale ca terciul; eu niciodată n-o să pot să-i spun lui mămica mami, nu, pentru că ea-i mămică. Și sunt mai multe – hulubașul e hulub la noi, acolo e porumbel și multe-multe alte lucruri. Harbuz, ce-i asta harbuz? E pepene verde, pepene galben, dar la noi pepenele e pepene, dar nu-i vorba de asta și în porturi avem diferențe. De asta nepoții noștri trebuie să învețe, să intre în cultura românească. Noi nu suntem de vină, fiindcă în Chișinău la începuturi locuiau mai mulți armeni, evrei, ruși, basarabeni erau puțintei, fiindcă toți erau la țară, aici mai mulți aceștia erau, elita. Chiar și în Sfatul Țării câți moldoveni erau? Numai doi. Și noi suntem mai multe naționalități în țara noastră – și găgăuzi, și bulgari, și ucraineni, și nemți, și evrei, câte sate… Nu putem noi să ne schimbăm așa, „statele unite ale Moldovei” suntem, știți?”, a mai spus interpretul.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.