VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Reuniune trilaterală – România, Germania, Moldova, la București

O reuniune trilaterală, cu participarea președinților României și Republicii Moldova, Klaus Iohannis și Maia Sandu, și al cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, va avea loc, luni, la București. Întrunirea va fi găzduită de liderul de la Cotroceni, iar anunțul a fost făcut de administrația prezidențială a României.

Obiectivul reuniunii este consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al țării noastre.

”Discuțiile vor transmite un mesaj clar privind continuarea sprijinului ferm și neabătut din partea partenerilor Chișinăului, în special în condițiile în care Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale. În cadrul întrevederii va fi discutat, totodată, sprijinul pentru avansarea integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi”, se arată în comunicatul de presă al administrației prezidențiale.

Reuniunea are loc în contextul vizitei cancelarului Germaniei la București. Iohannis și Scholz vor aborda teme de actualitate, o atenție specială fiind acordată procesului de aderare a României la spațiul Schengen, măsurilor pentru sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova, asigurarea competitivității economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice și tranziția verde.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.