VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Premierul Recean către Irina Vlah: Dacă vom continua aceeași atitudine duplicitară și imorală, nu vom crește ca națiune

Nu vom accepta ca cineva să se implice în treburile interne ale Moldovei, noi nu vom accepta să fim asociați cu atrocitățile comise de Rusia a precizat premierul Dorin Recean în cadrul ședinței din 19 aprilie a Guvernului, făcând referire la intenția liderului din Tatarstan, de a intra în Republica Moldova și a merge în Găgăuzia. La rândul său, bașcana Găgăuziei, Irina Vlah a spus că cele două regiuni au o relație de prietenie menționând că „pe noi foarte mult ne-au ajutat”.

„Cetățenii care temporar sunt deputați și invită aici cei care ajută la uciderea oamenilor, copiilor, femeilor în Ucraina – nu au ce căuta aici. Noi nu ne asociem cu războiul. Moldova nu trebuie asociată cu aceste atrocități și ei nu trebuie să se pună în poară cu poliția de frontieră și autoritățile din Aeroport. Asta nu le face față. Nu vom accepta cineva să se implice în treburile interne ale R. Moldova, noi nu vom accepta să fim asociați cu atrocitățile comise de Rusia. Indiferent cine cheamă agresorii în R. Moldova, le recomand să nu o mai facă pentru că nu vor reuși. Dna Vlah, de obicei citiți lecții de morală, nu am auzit să vă expuneți la acest subiect, ați spus că da, e ok, sunt prietenii noștri. Sunt agresorii care nouă ne plac. Nu acceptăm astfel de lucruri(…). Dacă noi vom continua aceeași atitudine duplicitară și imorală, noi nu vom putea crește ca națiune, nu ne vom putea dezvolta. Moldova nu acceptă aceste lucruri”, a spus Premierul Dorin Recean.

În replică, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a spus că cele două regiuni au relații foarte bune de cooperare.

„În ultimii 8 ani, această regiune și liderul acestei regiuni au susținut regiunea noastră foarte mult. Ei au oferit echipament pentru spitalele noastre, calculatoare pentru școlile noastre, instrumente muzicale pentru școlile de artă. Noi am avut relații bune și vom avea în continuare. Eu nu vreau să comentez motivul vizitei, dar nu înțeleg de ce ați făcut legătura între războiul din Ucraina și dl Minihanov, a spus Irina Vlah.

Dorin Recean i-a recomandat Irinei Vlah să citească presa și să vadă listele cu persoanele sancționate de Occident și UE după invazia Ucrainei de către Rusia.

„Vă rog să citiți presa străină, vedeți listele OFAC, și dacă dvs. vi se pare normal să ucizi copiii, să ucizi oamenii, și să spuneți că dacă aduceți calculatoare și reparați ceva, e totul bine. Asta vreți să spuneți?”, a întrebat premierul.

Irina vlah a precizat că nu există informații ca regiunea Tatarstan să fie agresor pentru țara noastră.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.