Reforma salarizării: Salariile deputaților ar putea crește de peste două ori

Salariile deputaților vor crește de la 20 800 de lei la 45 900 de lei, odată cu aplicarea noii legi a salarizării. Declarații în acest sens au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous.

Oficialul a explicat în cadrul unei emisiuni de la RealitateaTV că una dintre modificările propuse vizează stabilirea unei componente fixe a salariului deputaților, care să reprezinte aproximativ 70% din venitul acestora.

- Advertisement -

„Venim cu majorări pentru deputați deoarece ei astăzi au circa 20 000 de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. Ne propunem să eliminăm… sau circa 70% din salariu să fie stabil. Astfel, vor crește salariile. (…) Pentru deputați salariul va fi de 45 900 de lei (brut, n.red.), de la 20 800 cât au acum”, a spus ministra Finanțelor.

Victoria Belous a precizat că noua lege nu prevede și majorări salariale pentru miniștri. Ea a mai adăugat că, în pofida majorărilor prevăzute pentru persoanele cu funcții de demnitate publică, cheltuielile aferente instituțiilor centrale reprezintă o pondere redusă din costul total al noii legi a salarizării.

„Luând în considerare numărul deputaților și al altor persoane de demnitate publică, vreau să vă asigur că cheltuielile pentru Guvern, Parlament, Președinție, sunt sub 1% din costul legii salarizării”, a subliniat ministra Finanțelor.

Amintim că, anterior, Victoria Belous a declarat că și salariile președintei Republicii Moldova, ale prim-ministrului și ale președintelui Parlamentului ar urma să crească odată cu aplicarea noii legi a salarizării. Astfel, salariul brut al șefei statului, care nu a mai fost majorat din 2020, ar putea crește de la aproximativ 22 300 de lei la 55 000 de lei.

Totodată, conceptul reformei prevede majorarea salariilor deputaților, în timp ce Parlamentul urmează să revizuiască sistemul de compensații și alocații suplimentare de care aceștia beneficiază în prezent.

Noua lege a salarizării vizează și peste 170 000 de angajați din sectorul public. Potrivit ministrei, circa 50 000 dintre aceștia primesc în prezent salariul minim pe economie de 6300 de lei. Astfel, pentru unele categorii de angajați, majorările ar putea depăși 20%.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.