Salariile președintei Republicii Moldova, ale prim-ministrului și ale președintelui Parlamentului ar urma să crească odată cu aplicarea noii legi a salarizării.
Potrivit ministrei Finanțelor, Victoria Belous, salariul brut al șefei statului, care nu a fost majorat din 2020, ar putea crește de la aproximativ 22 300 de lei la 55 000 de lei.
„Salariul brut al președintei este în prezent de aproximativ 22 300 de lei, iar prin proiectul de lege se propune majorarea acestuia la 55 000 de lei. La stabilirea acestei grile de salarizare s-a ținut cont de responsabilitatea, implicarea și poziția în ierarhia funcțiilor de stat, președintele fiind cea mai înaltă funcție în stat. Trebuie să recunoaștem că președinta țării nu a beneficiat de nicio creștere salarială din 2020 încoace și nu a avut dreptul la premii sau alte ajutoare. Respectiv, pe lângă poziția și responsabilitatea pe care le are, această propunere este justificată”, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Totodată, majorări sunt prevăzute și pentru prim-ministru, președintele Parlamentului și alte funcții de conducere în stat. „Da, de asemenea vor beneficia, deoarece și dumnealor astăzi au salarii foarte mici, de sub 21 000 de lei brut calculat. Toate funcțiile în stat au fost revăzute de grupul de lucru care a lucrat la această lege”, a precizat Victoria Belous.
În acest context, ministra Finanțelor a subliniat că proiectul de lege a fost elaborat pe parcursul a aproape un an, cu implicarea a peste 40 de funcționari din toate ministerele, care au analizat ierarhia funcțiilor și responsabilitățile aferente acestora.
Potrivit Victoriei Belous, conceptul de reformă prevede și majorarea salariilor deputaților, dar, în același timp, Parlamentul va revizui compensațiile și alocațiile suplimentare de care aceștia beneficiază în prezent.
În același timp, ministra Finanțelor a subliniat că angajații cu cele mai mici venituri din sectorul bugetar vor beneficia de cele mai mari creșteri procentuale în urma reformei salarizării. „Din peste 170 000 de oameni care astăzi, activează în sectorul public, circa 50 000 de oameni au un salariu minim pe economie (…) Acești oameni lucrează în grădinițe, în autoritățile publice locale, în sănătate, în poliție, în cultură și tineret. Avem foarte mulți funcționari publici cu salarii foarte mici. Vorbim de circa 50 000 de oameni care au un salariu minim pe economie de 6300 de lei. Și o mare parte din ceilalți funcționari au un salariu sub 15.000 de lei calculat”, a spus Victoria Belous.
În acest context, ministra Finanțelor a precizat că, pentru unele categorii de angajați, majorările salariale ar putea depăși 20%. De exemplu, salariile asistenților sociali, soldaților și polițiștilor ar urma să crească cu 2000–2600 de lei lunar.
Costul total al reformei salarizării este estimat la peste 4,6 miliarde de lei. Aproape 32% din această sumă ar urma să fie direcționată către sectorul educației, iar 26% – către personalul tehnic de deservire.







