VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Recean, discuție cu vicepreședinta Bulgariei: Suntem recunoscători pentru sprijinul oferit țării noastre în procesul de integrare europeană

„Vizita la Chișinău este un semnal puternic de susținere politică și de apreciere a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Bulgaria. Vă suntem recunoscători pentru sprijinul oferit țării noastre în procesul de integrare europeană, dar și pentru asistența acordată raionului Taraclia și cetățenilor de etnie bulgară de la noi”. Declarații în acest sens au fost făcute de premierul Dorin Recean în cadrul unei întrevederi cu vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova, aflată într-o vizită de lucru în țara noastră.

Potrivit serviciului de presă al Guvernului, oficialii au discutat despre intensificarea dialogului moldo-bulgar la toate nivelurile, cooperarea economică, turismul, inițierea proiectelor de infrastructură și a celor energetice. 

În relațiile noastre bilaterale este important să punem accent pe dezvoltarea reciprocă a turismului, pe investiții și parteneriate în educație, pe schimbul de experiență în lansarea afacerilor de succes și pe interconexiunea energetică. În spiritul european, ne dorim ca bulgarii din Moldova să-și păstreze identitatea și am discutat despre transformarea și dezvoltarea Universității de la Taraclia. Împreună cu Guvernul de la Sofia și cu suportul instituțiilor superioare de învățământ din Bulgaria, ne dorim ca aceasta să devină una regională. Pe fundalul invaziei brutale a Rusiei împotriva Ucrainei, aceasta va crea noi oportunități regionale, cu standarde europene în domeniul învățământului”, a declarat șeful Guvernului. 

Vicepreședinta Bulgariei a salutat gradul de dezvoltare înregistrat de țara noastră în ultima perioadă și avansarea pe calea integrării europene.

De asemenea, Iliana Iotova a vorbit despre noi acorduri care urmează a fi semnate între cele două țări, inclusiv privind modernizarea Universității din Taraclia, prin introducerea a noi specialități de studiu, dar s-a referit și la crearea centrelor de informare culturală care vor promova buna înțelegere și prietenia dintre cele două state. 

În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat un progres substanțial și vă felicit că ați ales calea modernizării prin integrarea în UE. Mai sunt multe provocări cărora trebuie să le faceți față, cum ar fi reforma din domeniul justiției, lupta cu corupția și criminalitatea, dar, având încurajarea și susținerea țărilor europene, veți reuși. Bulgaria este alături de voi”, a  menționat vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova.  

În cadrul întrevederii, s-a discutat și despre faptul că la începutul anului viitor va fi reluată activitatea Comisiei mixte interguvernamentale moldo-bulgare, care va fi găzduită de Sofia.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.