VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Recean, despre Strategia Securității Naționale: „A identificat pericolele la adresa securității”

Prim-ministrul Dorin Recean susține că Republica Moldova știe cum să facă față provocărilor de securitate fără precedent, chiar dacă „situația în regiunea noastră continuă să fie complicată”. Oficialul a precizat că cele mai mari amenințări la adresa securității naționale sunt politica agresivă dusă de Rusia împotriva țării noastre și corupția înrădăcinată în Moldova. În acest sens, premierul a menționat că proiectul Strategiei Securității Naționale prezentat la 11 octombrie de președinte Maia Sandu „a identificat pericolele la adresa securității naționale și a stabilit direcțiile de acțiune”.

Premierul Dorin Recean a dat asigurări că autoritățile vor consolida securitatea națională și vor garanta siguranța cetățenilor.

„Republica Moldova știe cum să facă față provocărilor de securitate fără precedent, chiar dacă situația în regiunea noastră continuă să fie complicată, Rusia continuă războiul barbar în Ucraina, și apar noi conflicte militare; cel mai recent – în Israel.

Două cele mai mari amenințări la adresa securității naționale sunt (1) politica agresivă dusă de Federația Rusă împotriva țării noastre și împotriva păcii, în general, și (2) corupția înrădăcinată în Moldova.

Președinta Maia Sandu a prezentat în cadrul Consiliului Suprem de Securitate proiectul Strategiei Securității Naționale. Acest document a identificat pericolele la adresa securității naționale și a stabilit direcțiile de acțiune. Vom consolida securitatea națională și vom garanta siguranța fiecărui cetățean”, a scris Dorin Recean pe pagina personală de Facebook.

Președinta Maia Sandu a convocat pe 11 octombrie Consiliul Suprem de Securitate (CSS) în cadrul căruia a prezentat membrilor proiectul Strategiei Securităţii Naţionale. După ședința CSS, Maia Sandu a declarat că proiectul de Strategie definește pericolele la adresa securității Republicii Moldova și direcțiile de acțiune pentru consolidarea securității naționale. Pentru a îndeplini aceste obiective, șefa statului a declarat că se va acționa pe câteva direcții: sporirea investițiilor și întărirea sectorului de apărare și securitate; progresarea graduală pe calea soluționării conflictului transnistrean; vor fi dezvoltate parteneriate de securitate cu cele mai dezvoltate și prospere țări democratice ale lumii; va fi intensificată lupta de combatere a corupției și vor fi create instituții puternice care să aplice legea; Republica Moldova va contribui la securitatea regională și internațională.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.