VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 93: După trei luni de lupte, Israelul afirmă că a „dezmembrat militar” gruparea Hamas în nordul Gazei

La circa 3 luni de război, armata israeliană a anunţat sâmbătă seara că a „încheiat dezmembrarea structurii militare a Hamas din nordul Fâşiei Gaza” şi se concentrează acum pe dezmembrarea mişcării islamiste palestiniene „în centrul şi sudul acestui teritoriu”, scrie The Times of Israel.

„Vom face acest lucru în alt fel (…) este nevoie de timp, nu există scurtături în lupta împotriva terorismului”, a declarat generalul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, într-o conferinţă de presă, în timp ce războiul intră duminică în a patra lună.

Hagari a spus că lupte și tiruri sporadice de rachete ar putea avea loc în continuare în nordul Gazei, dar infrastructura grupării teroriste nu are capacități de luptă și nu mai poate efectua atacuri la scară largă.

„Războiul nu trebuie să se oprească până când nu ne vom fi atins obiectivele, care sunt „eliminarea Hamas, recuperarea ostaticilor şi asigurarea că Gaza nu mai reprezintă o ameninţare pentru Israel”, a declarat sâmbătă seara premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a marca trei luni de război.

Israelul a promis că va distruge Hamas după atacul său fără precedent pe teritoriul israelian din 7 octombrie, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, în principal civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Mai mult de 250 de persoane au fost răpite, dintre care peste o sută au fost eliberate în timpul unui armistiţiu la sfârşitul lunii noiembrie.

Operaţiunile israeliene în Fâşia Gaza au ucis 22.722 de persoane, majoritatea femei, copii şi adolescenţi, şi au rănit peste 58.000 de persoane, potrivit ultimelor cifre ale Ministerului Sănătăţii din Hamas.

Ofensiva israeliană a început după ce Hamas a lansat un atac surpriză asupra sudului Israelului la 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane, majoritatea civili, şi luând aproximativ 240 de ostatici.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.