Update: Forțele israeliene și-au intensificat miercuri bombardamentele asupra Fâșiei Gaza și au cerut civililor să părăsească o tabără de refugiați din nordul enclavei palestiniene, după ce războiul s-a extins în Liban, odată cu uciderea la Beirut a adjunctului liderului Hamas.
Armata israeliană (IDF) a informat în raportul său zilnic că „luptele intense” cu militanții hamas continuă miercuri în Gaza, în orașul Khan Younis din sudul țării. IDF anunțase anterior că încearcă să elimine liderii Hamas din zonă.
Locuitorii și mass-media palestiniene au spus că forțele israeliene au bombardat tabăra de refugiați Al-Nusseirat din partea de nord a enclavei conduse de Hamas în cursul nopții și miercuri, distrugând câteva clădiri cu mai multe etaje.
De asemenea, avioanele israeliene au aruncat pliante deasupra Al-Nusseirat, ordonând oamenilor să părăsească șapte districte.
„Vă aflați într-o zonă de luptă periculoasă. Forțele de apărare israeliene operează intens în zona dumneavoastră de reședință. Pentru siguranța dumneavoastră, IDF vă îndeamnă să evacuați imediat această zonă și să plecați spre adăposturile recunoscute din Deir Al-Balah (vest)”, se spune în pliantele distribuite.
בפשיטות של צוות הקרב של חטיבה 5 בח'רבת אח'זה אותר פיר מנהרה בבית ספר; לוחמי צוות הקרב החטיבתי גבעתי חיסלו מחבל שניסה להצמיד מטען לטנק>> pic.twitter.com/PufNyWfgim
— צבא ההגנה לישראל (@idfonline) January 3, 2024
Saleh al-Arouri, numărul 2 în biroul politic al organizaţiei palestiniene Hamas, a fost ucis marţi într-un atac israelian cu dronă în timp ce se afla într-o suburbie a Beirutului, capitala Libanului, a anunţat televiziunea Hamas. Doi oficiali libanezi din domeniul securităţii au confirmat informaţia pentru AFP.
Liderul grupării Hamas ar fi fost ucis împreună cu gărzile sale de corp în atacul cu dronă care a avut loc marţi seară la periferia Beirutului cunoscută ca fiind un fief al mişcării Hezbollah.
Hamas are un birou în suburbia sudică a capitalei libaneze, considerată un bastion al Hezbollahului pro-iranian.
Gruparea teroristă Hamas a confirmat moartea lui Saleh al-Arouri și acuză Israelul pentru atac.
Deși Israelul nu a comentat până în acest moment oficial atacul, mai mulți membri ai coaliției au salutat uciderea lui Arouri.