VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 71. Serviciile israeliene de informații, noi discuții despre un posibil armistițiu

Update: Oficiali israelieni și din Qatar, stat care intermediază procesul de negocieri, ar urma să se întâlnească azi în Norvegia în încercarea de a relansa discuțiile privind eliberarea ostaticilor deținuți în Gaza, în schimbul unei încetări a focului și a eliberării prizonierilor palestinieni deținuți de Israel, potrivit Wall Street Journal.

Premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, ar urma să se întâlnească la Oslo cu David Barnea, directorul agenției israeliene de informații Mossad, a adăugat publicația, citând persoane familiarizate cu această chestiune. De asemenea, este probabil ca Barnea să se întâlnească cu oficiali egipteni, a relatat WSJ.

Nemulțumiri și șoc în Israel. Mii de protestatari au ieșit pe străzile Tel Avivului, după ce autoritățile au anunțat că trei ostatici israelieni „identificați din greșeală” ca fiind o „amenințare” au fost uciși de soldații care acționau în Shujaiya, în nordul Fâșiei Gaza.

Potrivit Digi24, protestatarii au cerut guvernului să ia măsuri pentru a asigura eliberarea imediată a ostaticilor din Fâşia Gaza. Purtând pancarte, bannere şi afişe cu numele şi fotografiile multor alţi ostatici, demonstranţii s-au deplasat în direcţia sediului armatei israeliene. După cum a raportat site-ul de ştiri ynet, protestatarii au turnat vopsea roşie pe stradă. „Timpul lor se scurge! Aduceţi-i acasă acum”, au scandat participanţii la protest. Ei au criticat guvernul premierului Benjamin Netanyahu pentru că nu face suficient pentru a elibera ostaticii. O nouă înţelegere privind eliberarea de ostatici, precum cea încheiată la sfârşitul lunii noiembrie, ar fi împiedicat incidente precum cel care a avut loc vineri, în Gaza, au spus protestatarii.

Reacții au venit deja și de la Washington, moartea a trei ostatici israelieni împuşcaţi de soldaţii israelieni în Fâşia Gaza este o ”greşeală tragică” şi o ştire „sfâşietoare”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, scrie Agerpres.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.