VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 70: Biden vrea ca Israelul să se concentreze mai mult pe salvarea vieţilor civililor din Gaza

Update: Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden a sfătuit Israelul să pună capăt campaniei sale terestre din Gaza şi să desfăşoare o ofensivă mai bine ţintită în războiul din Gaza, relatează The New York Times (NYT). 

Biden ar dori ca Israelul să treacă la această nouă fază a războiului în termen de trei săptămâni sau mai devreme, a declarat un oficial american citat de NYT sub acoperirea anonimatului.

Noua fază pe care o prevăd americanii ar implica grupuri mai mici de forţe de elită care ar intra şi ar ieşi din centrele populate din Gaza, desfăşurând misiuni mai precise pentru a-i găsi şi a-i ucide pe liderii Hamas, pentru a salva ostatici şi a distruge tunelurile, au spus oficialii. Apelul pentru o schimbare de tactică vine în contextul în care diferenţele dintre Statele Unite şi Israel s-au adâncit pe măsură ce condiţiile din Gaza devin catastrofale, potrivit news.ro.

Joe Biden a avertizat săptămâna aceasta că Israelul începe să piardă sprijinul internaţional din cauza „bombardamentelor fără discernământ” din Gaza, o evaluare mult mai dură decât declaraţiile sale publice anterioare care îndemnau la o mai mare grijă pentru protejarea civililor.

De altfel, Joe Biden a repetat, joi, că doreşte ca Israelul să se concentreze pe salvarea vieţilor civililor. El a dat acest răspuns atunci când a fost întrebat dacă doreşte ca Israelul să îşi reducă asaltul asupra Fâşiei Gaza, notează CNN. „Vreau ca ei să se concentreze pe cum să salveze vieţile civililor.

Nu să nu înceteze să atace Hamas, ci să fie mai atenţi”, a spus Biden răspunzând la întrebarea unui reporter după ce şi-a încheiat un discurs oficial la Institutul Naţional de Sănătate.

Update: Patru presupuși membri ai Hamas suspectați că ar fi plănuit atacuri teroriste pe teritoriul european au fost arestați de autoritățile germane și olandeze.

Anunțul a fost făcut de procurorul federal german.

Incidentul vine după ce numeroși lideri europeni, inclusiv Comisarul european pentru Afaceri Interne, au avertizat că războiul dintre Israel și Hamas a sporit polarizarea în cadrul statelor de pe bătrânul continent.

Update: Un soldat israelian în vârstă de 19 ani a fost ucis, joi, în luptele din sudul Fâșiei Gaza.

Anunțul a fost făcut vineri de armata israeliană.

Sergentul Oz Shmuel Arady, în vârstă de 19 ani, din kibbutz Hatzor, era membru al Batalionului 603 de geniu, conform unui comunicat IDF.

Acest deces ridică la 117 numărul soldaților israelieni uciși în ofensiva terestră din Gaza, potrivit unui bilanț realizat de CNN.

În Gaza, peste 18.600 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene din enclavă, începând din 7 octombrie, potrivit Ministerului Sănătății, controlat de Hamas.

Tensiunile continuă să escaladeze în nordul Fâșiei Gaza, dar și în două orașe importante din sudul regiunii. Tancurile și avioanele israeliene și-au intensificat bombardamentele în nordul Gazei, precum și asupra orașelor Khan Younis și Rafah, aproape de granița cu Egipt.

Patru persoane, inclusiv doi copii, au fost ucise și alte câteva rănite într-un atac aerian israelian asupra unei case din Khan Younis vineri dimineața, au declarat oficialii palestinieni din domeniul sănătății.

Campania militară a Israelului va continua „pentru o perioadă de timp”, a declarat consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan, după o întrevedere cu Benjamin Netanyahu, care promite din nou „victorie absolută”.

Potrivit unor surse diplomatice, se pare că Israelul le-ar fi spus oficialilor americani că actuala fază agresivă a conflictului ar putea fi încheiată în două sau trei săptămâni. Rețelele de internet și de telefonie din Gaza au căzut din nou joi, potrivit principalei companii de telecomunicații din regiune.

Autoritatea Palestiniană „ar putea avea în cele din urmă un rol în Gaza postbelică” potrivit unui înalt oficial american care a confirmat că Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, se va întâlni vineri la Ramallah cu președintele palestinian, Mahmoud Abbas.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.