VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 38: Moment de reculegere la ONU, în memoria celor peste 100 de angajați uciși în Gaza

Update: Angajații Organizației Națiunilor Unite au păstrat luni un minut de reculegere pentru a-i onora cei peste 100 de colegi uciși în Gaza, de la începutul războiului dintre Israel și Hamas luna trecută, cel mai mare număr de angajați umanitari uciși din istoria de 78 de ani a organizației, transmite Reuters.

Personalul de la birourile ONU din Geneva a ținut un moment de reculegere și a aprins lumânări în memoria celor 101 de angajați ai agenției ONU pentru refugiați palestinieni UNRWA, uciși în atacul israelian asupra Gaza. Steagurile ONU din întreaga lume au fost arborat în bernă, scrie digi24.ro.

„Acesta este cel mai mare număr de lucrători umanitari uciși din istoria organizației noastre într-un timp atât de scurt”, a declarat Tatiana Valovaya, directorul general al biroului ONU din Geneva.

„Suntem adunați astăzi aici, uniți în această locație foarte simbolică, pentru a ne exprima simbolic respectul pentru curajoșii noștri colegi care și-au sacrificat viețile în timp ce slujeau sub steagul Națiunilor Unite”.

UNRWA a transmis că unii membri ai personalului au fost uciși în timp ce stăteau la coadă pentru pâine, în timp ce alții au fost uciși împreună cu familiile lor în casele lor, în războiul aerian și terestru al Israelului împotriva Hamas, ca răspuns la atacul transfrontalier din 7 octombrie al mișcării islamiste care conduce Fâșia Gaza.

Update: O navă turcească care transporta provizii pentru spitale a sosit în portul egiptean El Arish, situat lângă punctul de trecere a frontierei Rafah cu Fâșia Gaza, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al portului.

Aceasta este prima navă de ajutor umanitar sosită în Egipt de la începutul războiului pe 7 octombrie.

Un oficial turc din domeniul sănătății a declarat agenției că nava transporta materiale, generatoare și ambulanțe pentru a înființa opt spitale.

Potrivit acestuia, Ankara a cerut Cairoului permisiunea de a construi spitale în El-Arish, la aproximativ 40 km de graniță, lângă punctul de control Rafah.

„Autoritățile egiptene ne-au dat undă verde. Vom construi aceste spitale în zonele desemnate de autoritățile egiptene”, a spus el, citat de BBC.

Update: Cancelarul german Olaf Scholz se opune unui armistiţiu ”imediat” în Fâşia Gaza şi pledează în favoarea unor ”pauze umanitare”, contrar preşedintelui francez Emmanuel Macron care a cerut Israelului să oprească bombardamentele şi să-i cruţe pe civilii palestinieni, în contextul unei multiplicări în lume a apelurilor în acest sens, relatează AFP.

”Recunosc bucuros că eu nu cred că apeluri la un armistiţiu imediat sau la o pauză lungă, ceea ce ar însemna acelaşi lucru, sunt justificate, pentru că asta ar însemna până la urmă ca Israelul să lase Hamasului posibilitatea să recupereze şi să procure noi rachete”, a declarat Olaf Scholz duminică la o dezbatere organizată de către un cotidian regional, Heilbronner Stimme.

El a pledat, închismb, în favoarea unor ”pauze umanitare”.

Apeluri în favoarea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, bombardată intensiv de isarel de cinci săptămâni, în urma atacului Hamas de la 7 octombrie, se multiplică.

Olaf Scholz, care se opune unui armistiţiu, adoptă o poziţie contrară ţărilor arabe şi preşedintelui turc, cu care urmează să întâlnească la Berlin.

Recep Tayyip Erdogan a subliniat duminică faptul că este ”vital ca noi să obţinem un armistiţiu” şi a îndemnat ”Occidentul” să exercite presiuni în acest sens asupra Israelului.

Armata Israelului (IDF) susține că trupele terestre continuă să găsească arme și infrastructură Hamas în timpul raidurilor din Fâșia Gaza, inclusiv în interiorul școlilor, moscheilor și caselor agenților teroriști, scrie The Times of Israel.

Trupele Brigăzii 401 care operează la marginea lagărului al-Shati au localizat infrastructura Hamas în Universitatea Al-Quds și un depozit de explozibili în interiorul moscheii Abu Bakr, spune IDF. Trupele au confiscat zeci de arme, echipamente militare și planuri de luptă ale Hamas.

Între timp, trupele unei brigăzii israeliene au percheziţionat casa unui agent Jihad Islamic Palestinian înalt şi au găsit un depozit de arme, inclusiv unele în dormitorul unui copil. Într-un alt raid în Beit Hanoun, trupele au găsit într-un tunel, materiale de informații și arme, adaugă IDF.

Uniunea Europeană condamnă Hamas pentru că folosește „spitalele și civili drept scuturi umane” în Gaza, îndemânând totodată Israelul să dea dovadă de „reținere maximă” pentru a proteja civilii.

Israelul spune că Hamas şi-a plasat centrele de comandă sub şi lângă spitale şi că trebuie să ajungă la ele pentru a-i elibera pe cei aproximativ 200 de ostatici pe care militanţii i-au capturat în Israel în atacul din 7 octombrie.

„UE condamnă folosirea spitalelor şi a civililor ca scuturi umane de către Hamas”, a declarat şeful Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, într-o declaraţie emisă în numele blocului celor 27 de naţiuni. „Civililor trebuie să li se permită să părăsească zona de luptă”, a subliniat el.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.