VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 35: Peste 100 de angajaţi ai agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni au fost ucişi în Gaza

Update: Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat vineri că peste 100 dintre angajaţii săi au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP.

„Confirmăm că peste 100 de colegi din UNRWA au fost ucişi într-o lună. Părinţi, profesori, asistente, medici, personal de sprijin. Palestinienii sunt în doliu, israelienii sunt în doliu. Pentru a pune capăt acestei tragedii, avem nevoie de o încetare umanitară a focului acum”, a scris şeful UNRWA, Philippe Lazzarini, pe reţeaua X (fostă Twitter).

Pe site-ul său, UNRWA precizează că cifra exactă este de 101 angajaţi ucişi în Fâşia Gaza din 7 octombrie, dată la care Hamas a lansat un atac fără precedent în Israel, care a provocat peste 1.400 de morţi, majoritatea civili. În plus, aproximativ 240 de persoane au fost răpite pe 7 octombrie şi sunt reţinute în Gaza.

Ca represalii, Israelul a declarat război pentru „eradicarea” Hamas. Bombardamentele Israelului au provocat peste 11.000 de morţi, în principal civili, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Martin Griffiths, responsabilul ONU pentru ajutor umanitar, a reacţionat la anunţul UNRWA: „Sunt zdrobit de această veste profund tragică. Aceşti colegi erau flăcări de speranţă şi umanitate”, a scris el pe reţeaua X.

„Gândurile noastre se îndreaptă către familiile lor şi către toţi colegii noştri curajoşi din @UNRWA”, a adăugat el, notează Agerpres.

Update: O extindere a războiului din Gaza este inevitabilă din cauza intensificării „agresiunii” israeliene, a afirmat ministrul de externe al Iranului, Hossein Amir-Abdollahian, într-o discuţie cu omologul său şi premierul din Qatar, şeicul Mohammed Bin Abdulrahman al-Thani, transmite vineri Reuters, preluată de Agerpres.

Şeful diplomaţiei iraniene a făcut aceste remarci la postul iranian Press TV în contextul în care în Qatar au loc negocieri pentru un armistiţiu umanitar în Fâşia Gaza, bombardată fără încetare de Israel ca represalii după atacul sângeros întreprins de mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe 7 octombrie asupra unor comunităţi israeliene din apropierea graniţei, soldat cu cel puţin 1.400 de morţi.

De asemenea, circa 240 de persoane răpite în timpul atacului Hamas din 7 octombrie sunt reţinute în Gaza. Bombardamentele Israelului în Fâşia Gaza au făcut peste 10.500 de morţi, majoritatea civili, dintre care peste 4.300 copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat că autoritățile nu încearcă să cucerească, să ocupe sau să guverneze Fâşia Gaza după războiul împotriva grupării Hamas, dar va fi nevoie în continuare de o ”forţă credibilă” pentru a intra în regiunea palestiniană pentru a preveni apariţia ameninţărilor militante, informează Reuters.

Comentariile premierului Netanyahu de săptămâna aceasta, care sugerau că Israelul va fi responsabil pentru securitatea Fâşiei Gaza pe termen nelimitat, au fost respinse de Statele Unite, principalul aliat al Israelului. În cadrul unui interviu pentru Fox News, premierul Netanyahu a declarat răspicat că Tel Aviv nu urmărește să ocupe Gaza, însă a venit cu unele precizări. ”Nu urmărim să cucerim Gaza, nu urmărim să ocupăm Gaza şi nu urmărim să guvernăm Gaza. Cred că armata israeliană se comportă excepţional. Va trebui să se formeze un guvern civil în Gaza, ca Israelul să se asigure că un atac precum cel din 7 octombrie nu se va mai întâmpla. Aşadar, trebuie să avem o forţă credibilă care, dacă este necesar, va intra în Gaza şi va ucide ucigaşii. Pentru că asta va împiedica reapariţia unei entităţi asemănătoare Hamas”, a declarat Netanyahu.

Între timp, forțele israeliene au efectuat noi atacuri ce au vizat zone unde sunt trei spitale din Fâşia Gaza. Autoritățile palestiniene susțin că, în urma acestor atacuri, a crescut şi mai mult presiunea asupra sistemului de sănătate precar al regiunii palestiniene. Armata israeliană a declarat, anterior, că în zona acestor instituții medicale Hamas îşi ascunde centre de comandă şi tuneluri, acuzaţii pe care gruparea islamistă le neagă.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.