VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 691. Rusia se pregătește să lanseze o nouă ofensivă în următoarele săptămâni

Update: Rusia se pregătește să lanseze o nouă ofensivă în următoarele săptămâni, odată ce pământul va îngheța, apreciază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în analiza de luni.

Numeroase surse rusești susțin că armata va lansa o ofensivă de amploare în Ucraina, notează ISW.

Unele surse estimează că ofensiva ar putea începe cândva între 12 ianuarie și 2 februarie, după ce solul va îngheața iar forțele ucrainene vor fi „epuizate” de apărarea poziției lor în Avdiivka și pe malul estic (stâng) al Niprului din regiunea Herson.

Criticul literar rus Serghei Pereslegin a susținut că rușii ar trebui să fie mai îngrijorați de faptul că Moscova își lansează ofensiva la momentul nepotrivit sau că face aceleași „greșeli” pe care le-a făcut Ucraina în timpul contraofensivei sale din 2023, decât de o nouă ofensivă ucraineană în 2024.

Condițiile meteorologice par să afecteze activitățile la sol de ambele părți. Forțele ucrainene din sudul țării au raportat că aviația rusă nu poate opera în regiune din cauza vremii geroase.

Un milblogger rus a susținut că vremea geroasă afectează activitatea terestră rusă și ucraineană, precum și sistemele de artilerie și de drone pe tot frontul, în special în direcția Herson.

Un corespondent de război rus a afirmat săptămâna trecută că condițiile meteo de îngheț împiedică forțele rusești să desfășoare operațiuni terestre și să avanseze la nord de Verbove, în vestul regiunii Zaporojie.

Update: Potrivit presei ucrainene, precum și a unui deputat care se află în conducerea comisiei de apărare, un avion rusesc de recunoaștere A-50 Mainstay (AEW&C) și un post de comandă aeropurtat Il-22M au fost doborâte cu succes, duminică de apărarea antiaeriană a Ucrainei deasupra Mării Azov.

“În jurul orei 21:00, unitățile ucrainene au tras asupra a două aeronave ale Forțelor Aeriene ruse, respectiv un avion A-50 și unul IL-22, care se aflau deasupra apelor Mării Azov”, a scris pe canalul său de Telegram vicepreședintele Comitetului pentru Securitate Națională, Apărare și Informații din Rada Supremă, Yurii Misiagin.

A-50 a fost doborât, iar IL-22 “era în aer și a încercat să ajungă la cel mai apropiat aerodrom, dar a dispărut de pe radar după ce a început coborârea, în zona Kerci”, a precizat Misiagin, actualizându-și ulterior postarea pentru a spune că a doua aeronavă a fost un IL-22M.

A-50 “a fost doborât imediat după intrarea în zona de patrulare de lângă Kyrylivka, în jurul orei 21:10 – 21:15, pe 14 ianuarie”, a informat Ukrinform. A-50 a dispărut de pe radare și a încetat să mai răspundă solicitărilor aviației tactice. Ulterior, pilotul unei aeronave rusești Su-30 a detectat un incendiu și coborârea unui vehicul aerian neidentificat.

Comandamentul Forțelor Aeriene ucrainene nu a comentat încă această informație.

Conform sursei citate, Rusia are doar nouă avioane A50 în serviciu, precum și 30 IL-22M.

Update: Ucraina a continuat să îşi promoveze formula sa de pace pentru a pune capăt a aproape doi ani de război cu Rusia, la o întâlnire a peste 120 de consilieri de securitate națională din întreaga lume, duminică, la stațiunea elvețiană Davos, transmite Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care urmează să se adreseze Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos mai târziu în cursul săptămânii, nu a participat la sesiunea de dimineaţă, de deschidere, care a inclus 81 de participanţi din ţări şi organizaţii internaţionale.

Multe dintre ţările nealiniate din Africa, America Latină, Orientul Mijlociu şi Asia, care au rămas în mare parte pe marginea problemei Ucrainei, vor fi reprezentate în staţiunea montană elveţiană în această săptămână.

Ucraina, cu sprijinul puternic din partea aliaţilor săi, a spus în mod constant că nu va renunţa până când nu va recupera fiecare porţiune de teritoriu pe care Rusia a luat-o. Cu toate acestea, nu este clar dacă ţările din Sudul Global sunt de acord cu aceasta ca formulă de pace.

Formula de pace a lui Zelenski include restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor ruse, protecția proviziilor de alimente și energie, securitate nucleară și eliberarea tuturor prizonierilor.

Discuțiile cu privire la formula de pace nu implică Rusia, care și-a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022 și a ocupat aproape o cincime din țară. Rusia a respins „formula de pace”, spunând că ar fi imposibil de implementat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita Elveția începând de luni, au anunţat duminică serviciile sale, într-un moment în care Ucraina încearcă să-şi asigure un sprijin fiabil din partea aliaţilor săi, la aproape doi ani de la invazia rusă, relatează AFP.

„Preşedintele Zelenski îşi va începe vizita în Confederaţia Elveţiană la 15 ianuarie”, a declarat preşedinţia ucraineană, precizând că acesta urmează „să aibă întrevederi cu preşedinţii ambelor camere ale parlamentului, lideri de partide, precum şi cu preşedintele elveţian”. Zelenski va participa, de asemenea, la Forumul Economic Mondial de la Davos, conform Agerpres.

Preşedintele ucrainean, care s-a adresat în trecut liderilor prezenți la această reuniune anuală prin videoconferinţă, va ţine un „discurs special” cu această ocazie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.