VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 681: Rușii au atacat orașul Nikopol, o dronă de atac a lovit o clădire de locuințe

Update: Rușii au atacat orașul Nikopol, regiunea Dnipropetrovsk, cu drone kamikaze Shahed-136. 

Unul dintre UAV-urile a lovit o clădire rezidențială privată, provocând un incendiu, transmite Serviciul de Stat de Urgență din Ucraina, citat de Obozrevatel.

Salvatorii au precizat că o clădire cu două etaje a fost distrusă, iar focul a cuprins o suprafață de 80 de metri pătrați. Incendiul a fost stins. Nicio persoană nu a fost rănită.

Update: Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, vineri, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 363.070 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 790 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

O judecătoare din Austria i-a spus unui șofer român pe care l-a condamnat la 2 ani de închisoare: „Vă rog să nu credeți că instanța e proastă”.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 6.011 de tancuri, 11.142 de blindate, 8.604 de sisteme de artilerie, 329 de avioane, 324 de elicoptere și 6.771 de drone.

Update: Moscova a lovit regiunea Harkov din estul Ucrainei cu rachete care nu sunt de de fabricație rusească, a declarat vineri guvernatorul regional Oleh Synehubov, la postul public de televiziune ucrainean Suspilne, informează Reuters.

„Efectuăm toate examinările necesare. Voi spune deocamdată că marcajele au fost șterse de pe aceste rachete, dar ceea ce putem vedea (este că) țara care le-a produs nu este Federația Rusă”, a declarat Synehubov, citat de Suspilne.

Update: Serviciile de informații americane au stabilit că Rusia a cumpărat lansatoare și rachete balistice din Coreea de Nord și este interesată și de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune din Iran, a anunțat joi purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe. Moscova urmărește să își refacă stocurile pentru război, potrivit lui Kirby, transmite Associated Press.

Din evaluările serviciilor americane, Armata Rusă a folosit cel puțin o rachetă balistică cumpărată din Coreea de Nord, într-un atac de pe 30 decembrie, iar proiectilul a căzut în câmp deschis, în regiunea Zaporijie. Alte rachete nord-coreene au fost lansate marți, iar SUA încă evaluează impactul atacului. Kirby a declarat că rachetele au o rază de acțiune de circa 885 de kilometri. 

Kirby a mai spus că un acord Rusia – Iran în privința rachetelor balistice cu rază scurtă nu a fost încă finalizat, dar SUA sunt “îngrijorate că negocierile dintre cele două părți avansează în mod activ”.

Oficialii americani din domeniul serviciilor de informații consideră că Phenianul așteaptă de la Rusia aeronave, rachete sol-aer, blindate, echipamente de producție de rachete balistice și alte tehnologii avansate. 

Oraşul Belgorod din Rusia a fost joi seara ținta unei noi serii de bombardamente ucrainene

Oraşul Belgorod din Rusia a fost joi seara ţinta unei noi serii de bombardamente ucrainene, la câteva ore după ce şcolile din regiune au primit ordin să îşi prelungească vacanţa din cauza riscului de noi atacuri, informează AFP și Agerpres.

”Raportez deciziile luate (în urma unei reuniuni a oficialilor): prelungirea vacanţei şcolare de la 9 la 19 ianuarie”, anunţă pe Telegram guvernatorul Viaceslav Gladkov.

În colegiile tehnice şi universităţile situate în localităţile vizate de această măsură, ”este recomandat să se organizeze sesiuni la distanţă. În cazul în care este necesar, prelungiţi vacanţa”, îndeamnă el.

Guvernatorul Belgorodului a declarat că cel puţin două persoane au fost rănite în ultimul atac, în timp ce canalele Telegram au difuzat ceea ce păreau a fi imagini cu maşini avariate în oraş.

„Conform datelor preliminare, sunt două victime. Un bărbat a fost rănit de schije în antebraţ, iar celălalt a fost rănit de schije în tibie”, a spus el. „Sistemul nostru de apărare aeriană a operat deasupra oraşului Belgorod şi a districtului său. Zece ţinte aeriene au fost doborâte în timp ce se apropiau de oraş”, a adăugat Gladkov. De asemenea, din cauza unei explozii, au fost sparte geamurile mai multor apartamente, iar peste 30 de mașini au fost avariate.

Kremlinul depune eforturi de aproape doi ani să ascundă populaţiei realitatea războiului, însă atacul de la Belgorod, la 30 decembrie, a arătat că teritoriul rus şi civilii ruşi pot fi antrenaţi în război. Atunci Rusia a înregistrat cel mai sângeros bilanţ de când a invadat Ucraina: 25 de morţi şi 100 de răniţi în acest oraş cu 335.000 de locuitori, situat la 50 de kilometri de frontiera cu Ucraina.

Oraşul a fost atacat la o zi după un bombardament masiv al oraşelor ucrainene, soldat cu 55 de morţi, la mai puţin de 32 de kilometri de Kiev, cel mai sâgeors bilanţ al capitalei ucrainene de la începutul războiului.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.