VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 679: Putin încearcă să convingă Occidentul să trădeze Ucraina, susține ISW

Vladimir Putin încearcă să convingă Occidentul să trădeze Ucraina şi să înceapă negocieri de la care Kievul ar fi exclus, consideră Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) de la Washington în cea mai recentă analiză a sa.

„Probabil că Putin încadrează în mod deliberat şi fals Ucraina ca fiind un pion fără valoare în conflictul Rusia-Occident pentru a-şi masca obiectivele sale expansioniste şi maximaliste de a stabili un control rusesc complet şi efectiv asupra Ucrainei”, arată ISW.

ISW mai spune că prezentarea de către Putin a războiului său din Ucraina drept o luptă a Rusiei împotriva Occidentului – și nu a Ucrainei – indică faptul că nu intenționează să negocieze cu bună-credință cu Ucraina și stabilește condiții de informare menite să convingă Occidentul să trădeze Ucraina prin negocieri. 

Institutul consideră că intenţia lui Putin este de a negocia doar cu Occidentul despre viitorul Ucrainei în cadrul sferei ruse de influenţă şi vrea să obţină abandonarea Ucrainei de către Occident.

Analiștii occidentali susțin că nu există niciun indiciu în niciunul dintre comentariile sau declaraţiile sale recente care să sugereze că ar fi interesat de negocieri de pace cu Ucraina.

ISW avertizează şi asupra pericolelor cu care s-ar putea confrunta Occidentul dacă ar face acest lucru – orice subminare a regimului lui Volodimir Zelenski ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru regiune.

„Orice angajament occidental în eventuale negocieri privind viitorul Ucrainei care ar ocoli Ucraina va semnala Rusiei că îşi poate impune voinţa asupra ţărilor pe care le consideră a fi în sfera sa de influenţă – chiar şi asupra ţărilor din afara Ucrainei, incluzând potenţial Finlanda şi Moldova, despre care diverşi actori ruşi au început să stabilească condiţii informaţionale pentru viitoarele campanii”, arată ISW.

Este posibil ca Putin să îşi extindă obiectivele de război în Ucraina pentru a include confruntarea cu Occidentul, într-un efort de a stabili condiţiile pentru o consolidare militară permanentă a Rusiei şi pentru a justifica sacrificiile mari pe câmpul de luptă. În schimb, Ucraina nu are nevoie de astfel de justificări contorsionate pentru pierderile mari şi suferinţele pe care invazia lui Putin le provoacă poporului său, chiar şi atunci când operaţiunile militare ale Ucrainei nu produc rezultatele dorite. Războiul este într-adevăr existenţial pentru Ucraina, aşa cum nu este pentru Rusia, conchide ISW.

Update: Turcia a anunţat marţi că nu va permite tranzitarea Bosforului către Marea Neagră a celor două dragoare de mine pe care armata britanică le-a oferit Ucrainei, întrucât trecerea acestor nave contravine Convenţiei de la Montreux, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

După ce Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, Turcia a decis ca, în virtutea Convenţiei de la Montreux, semnată în anul 1936, să nu permită trecerea prin Bosfor a navelor militare care nu-şi au baza la Marea Neagră.

Regatul Unit a anunţat luna trecută că va transfera către Ucraina două nave specializate în identificarea şi neutralizarea minelor maritime, pentru a ajuta armata ucraineană în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia.

Dar Turcia şi-a informat aliaţii din NATO că, atât timp cât continuă războiul în Ucraina, nu va autoriza cele două dragoare de mine să tranziteze strâmtorile Bosfor şi Dardanele, precizează un comunicat emis de preşedinţia de la Ankara. Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră, se arată în acelaşi comunicat, care dezminte „zvonurile apărute în unele mass-media” conform cărora ar fi autorizat trecerea celor două nave.

Turcia „a considerat imediat drept „război” operaţiunea militară specială a Rusiei împotriva Ucrainei”, prin urmare, conform prevederilor Convenţiei de la Montreux, „a închis strâmtorile pentru navele militare ale celor două părţi aflate în război (Rusia şi Ucraina)”, argumentează preşedinţia turcă.

Conform respectivei convenţii, navele militare ale părţilor nebeligerate pot tranzita strâmtoarea chiar şi pe timp de război, dar aceeaşi convenţie oferă Turciei posibilitatea de a avea ultimul cuvânt şi de a refuza autorizarea trecerii oricărei nave dacă estimează că există un risc ca această ţară să fie atrasă în război.

Cele două dragoare de mine – din clasa Sandown – donate Ucrainei de către Regatul Unit sunt nave relativ mici, având 52 de metri lungime, 10,5 metri lăţime şi un pescaj de 2,3 metri. Aceste dimensiuni se încadrează în cele autorizate pentru navigaţia pe canalul Rhin-Mein-Dunăre pentru a fi astfel transportate pe Dunăre până la Marea Neagră, dar înălţimea lor nu permite trecerea pe sub podurile acestei căi navigabile.

Update: Ministerul rus al Apărării a recunoscut bombardarea accidentală a satului din vestul Rusiei, aflat nu departe de granița cu Ucraina, dar a precizat că nu s-au înregistrat victime.

Invocând o „explozie accidentală a unei muniţii” transportate de un avion al forţelor aeriene, ministerul a declarat pentru agenţiile de presă ruse că o explozie a zguduit satul Petropavlovka din regiunea Voronej, aflat la 150 km de Ucraina, marţi, în jurul orei 9.00.

„Nu s-au înregistrat râniți, dar șapte clădiri au fost distruse”, a declarat guvernatorul regional Aleksandr Gusev pe Telegram, adăugând că unii locuitori a trebuit să fie cazaţi în centre de primire.

Explozii puternice au fost auzite în unele părţi din sud-vestul Rusiei şi în Crimeea ocupată, în cursul nopţii, transmite BBC.

Oficialii ruşi spun că oraşul de frontieră Belgorod, unde 25 de persoane au fost ucise sâmbătă, a fost atacat din nou, precum şi Sevastopol, în Crimeea, unde o rachetă ucraineană a fost doborâtă.

Alte explozii au fost raportate în Belgorod în noaptea de marţi spre miercuri, guvernatorul regiunii afirmând că mai multe drone au fost distruse.

În Sevastopol – cel mai mare oraş din Crimeea ocupată de Rusia – o rachetă a fost doborâtă deasupra portului, a declarat guvernatorul instalat la Moscova, Mihail Razvozhayev, pe Telegram. Nu au fost raportate victime sau pagube.

Marţi, rachete ruseşti au lovit cele mai mari oraşe ucrainene, inclusiv Harkov şi Kiev, ucigând cel puţin cinci persoane şi rănind zeci, au declarat oficiali locali. De asemenea, s-a raportat că o persoană a fost ucisă într-un atac ucrainean asupra Belgorodului.

În ultimele zile, războiul aerian dintre Rusia şi Ucraina s-a intensificat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Rusia a folosit aproximativ 300 de rachete şi 200 de drone în cinci zile.



Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.