VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 608: Forțele ucrainene avansează lângă Bahmut

Update: Forțele ucrainene au înaintat la sud de Bahmut pe 23 octombrie, pe fondul operațiunilor de contraofensivă continue în apropiere de Bahmut și în vestul regiunii Zaporoje.

Trupele ruse se apără chiar lângă linia de cale ferată de la Bahmut, la Horlivka, a informat Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). 

Imaginile geolocalizate publicate pe 22 octombrie indică faptul că forțele ucrainene au înaintat peste linia ferată la nord de Klișchiivka, la 7 km sud-vest de Bahmut).  Acolo, ucrainenii se concentrează pe tăierea rutelor de aprovizionare rusești către Bahmut, dinspre Horlivka aflată la sud de Bahmut.

Potrivit ISW, Armata Rusă a reușit pe 23 octombrie să avanseze în apropiere de Avdiivka. Imaginile geolocalizate indică faptul că forțele ruse au avansat pe la nord de localitate, iar bloggerii militari ruși susțin că acestea ar fi pătruns circa doi kilometri în zona apărată de ucraineni, inclusiv pe la sud-vest de Avdiivka.

Update: Rusia a început recrutarea de femei pentru misiuni de luptă în războiul său împotriva Ucrainei.

Portalul web Important Stories (istories), care se declară una dintre puţinele surse din Rusia de jurnalism de investigaţie independent, a informat luni că femei-lunetist şi femei-operator de drone au început să fie recrutate pentru o unitate de mercenari aflată sub comanda Ministerului Apărării rus, scrie Agerpres.

Articolul, cu titlul „Nu sunt făcute doar pentru borş şi copii: femei ruse au început să fie recrutate pentru specialități militare de luptă, pentru a participa la război”, susține că femei sunt antrenate într-o echipă specială de lunetiști, precum şi de operatori de drone. Până acum, femeile din armata rusă erau implicate doar în structurile medicale şi la bucătărie.

Femeilor-soldat li se oferă un contract pe şase luni, cu un salariu lunar de circa 220.000 de ruble (2.330 de dolari). Dacă sunt rănite, li se acordă un bonus între 1 milion şi 3 milioane de ruble, iar în caz de deces se plătesc descendenților circa 5 milioane de ruble, scrie sursa citată. Reclame de recrutare sunt postate pe rețeaua socială rusă VKontakte. Unul dintre recrutori a declarat pentru Important Stories că se caută femei care au fost deja antrenate în mânuirea armelor. Începătoarele vor fi antrenate în decurs de o lună să folosească armele.

Update. O explozie a fost raportată în cursul nopții de luni spre marți la Sevastopol, iar dimineață Ministerul rus al Apărării a susținut că a distrus în raza exterioară a portului trei ambarcațiuni fără pilot.

În urma incidentului, în golful Sevastopol au fost luate măsuri antidiversiune şi de detectare a minelor.

În ultimele 24 de ore au avut loc peste 55 de ciocniri armate pe linia frontului a transmis Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. De asemenea, forțele ruse au lansat în total 4 rachete, 68 de lovituri aeriene și 49 de atacuri MLRS asupra pozițiilor trupelor ucrainene și a diferitelor așezări.

„Din păcate, atacurile teroriste rusești au ucis și rănit civili. Clădirile rezidențiale și alte infrastructuri civile au fost distruse sau avariate. Tot noaptea trecută, ocupanții ruși au lansat încă un atac aerian asupra Ucrainei, folosind 6 drone Shahed-136/131. Apărarea aeriană a distrus toate UAV-urile de atac”, a precizat Statul Major al Forțele Armate ucrainene în actualizarea publicată în dimineața zilei de 24 octombrie.

Totodată, în ultimele 24 de ore, forțele Aeriene Ucrainene au lansat 7 lovituri asupra concentrațiilor de trupe, arme și echipamente militare și 3xlovituri aeriene asupra sistemelor de rachete antiaeriene ale forțelor ruse. Trupele ucrainene au lovit 8 sisteme de artilerie, 4 zone de concentrare a personalului, arme și echipament militar, 1 stație de război electronic, 1 ponton-pod.

Forțele ruse încercă în continuare să încercuiască Avdiivka, folosind activ avioanele de luptă, dar soldații ucraineni mențin pozițiile, provocând pierderi majore inamicului, informează Statul Major al Forțele Armate ucrainene.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.