VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 600. Zelenski: Trebuie să facem tot posibilul pentru a ne asigura că viitorul ucrainenilor aparține numai ucrainenilor

Update: Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj adresat poporului ucrainean la 600 de zile de la invazia rusă în țara vecină.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Zelenski menționează că fiecare ucrainean luptă împotriva ocupanților ruși pentru ca într-o zi Ucraina să-și recâștige libertatea.

Voința care nu renunță câștigă libertate. Libertatea bazată pe unitate prevalează întotdeauna. Ideea este să nu pierzi timpul. Pentru a nu pierde unitatea. Pentru a nu lăsa îndoielile să corodeze voința. În fiecare zi trebuie să adăugăm la puterea Ucrainei. În fiecare zi trebuie să-l distrugem pe ocupant. În fiecare zi trebuie să facem tot posibilul pentru a ne asigura că viitorul ucrainenilor aparține numai ucrainenilor. Mulțumesc tuturor celor care luptă și lucrează pentru libertatea Ucrainei! Fie ca memoria tuturor celor care și-au dat viața pentru a ne păstra neamul să fie veșnică și binecuvântată! Cu siguranță vom fi învingători”, a scris președintele ucrainean.

Update: De astăzi, 16 octombrie, a fost introdusă o procedură specială de intrare în Rusia pentru ucraineni. Măsura este valabilă pentru cetățenii Ucrainei care sosesc de pe teritoriul altor țări.

Potrivit autorităților ruse, aceștia vor putea intra în Rusia numai prin punctul de trecere „Ludonka” din regiunea Pskov, aflată la granița cu Letonia și prin punctul de trecere de pe aeroportul Șeremetievo, notează BBC.

Autoritățile ruse numesc procedura specială de intrare o măsură temporară menită să asigure siguranța rezidenților ruși „în condițiile actuale”.

Regula nu se aplică ucrainenilor sub 14 ani. De asemenea, cetățenii Ucrainei care locuiesc în teritoriile ocupate de Rusia vor putea intra în Rusia prin punctele de control de la granița ruso-ucraineană.

Între timp, autoritățile letone plănuiesc să închidă singurul punct de control terestru pe care ucrainenii îl pot folosi pentru a călători în Federația Rusă – punctul de control Vientuli.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei solicită cetățenilor țării să nu călătorească în Rusia sub nicio formă.

Update: Un al doilea zbor HiSky a evacuat 155 de cetățeni ucraineni de pe aeroportul Ben Gurion din Israel până pe aeroportul din Cluj-Napoca. Despre aceasta anunță ambasada ucraineană în Israel.

Potrivit sursei citate, dintre cei evacuați, 107 sunt femei și 23 copii.

Primul zbor, efectuat duminică, a evacuat 207 cetățeni ucraineni din ISrael până pe aeroportul din București.

Update: Armata rusă îşi ”îmbunătăţeşte poziţiile” pe front, în Ucraina, inclusiv în zona oraşului Avdiivka, unde se duc lupte crâncene de mai multe zile, a anunțat în weekend președintele rus Vladimir Putin.

”Trupele noastre îşi îmbunătățesc poziția în aproape tot acest spațiu, un spațiu destul de vast. Asta priveşte zonele Kupiansk, Zaporojie şi Avdiivka”, a declarat liderul de la Kremlin într-un interviu acordat televiziunii ruse, din care jurnalistul care l-a intervievat, Pavel Zarubin, a publicat fragmente pe reţele de socializare.

Putin şi-a exprimat satisfacția față de această strategie de ”apărare activă” a armatei ruse.

Update: În noaptea de 16 octombrie, unitățile de apărare antiaeriană ale Ucrainei au distrus două rachete de croazieră X-59 și 11 drone de tip Shahed.

În cursul nopții, Rusia a atacat teritoriul Ucrainei din mai multe direcții, lansând o rachetă balistică Iskander-M, cinci rachete de croazieră X-59 și 12 drone de luptă Shahed, au precizat forțele aeriene ale Ucrainei în raportul publicat în dimineața zilei pe 16 octombrie.

Președintele rus Vladimir Putin și alți comentatori militari ruși și-au redus optimismul cu privire la operațiunile din apropiere de Avdiivka, a scris Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) în raportul său din 15 octombrie.

Confruntându-se cu pierderi grele și cu avasurile blocat în încercarea lor de a încercui Avdiivka, forțele ruse nu au înregistrat câștiguri teritoriale pe 15 octombrie, în timp ce spațiul informațional rusesc și-a schimbat tonul în ceea ce privește ofensiva.

Putin a caracterizat operațiunea drept o „apărare activă” într-un interviu difuzat la televiziunea de stat rusă. În timp ce el a susținut, de asemenea, că contraofensiva Ucrainei a eșuat, formularea lui indică o schimbare în retorica rusă despre atacul în jurul Avdiivka din regiunea Donețk. În loc de o „ofensivă”, operațiunea a devenit o „apărare activă”, notează ISW.

ISW a subliniat contrastul dintre încadrarea lui Putin și cea a ambasadorului Rusiei la ONU Vasily Nebenzya, care a spus că Rusia desfășoară „operațiuni de luptă active” lângă Avdiivka pe 13 octombrie. Analiștii occidentali au mai raportat că și alți comentatori ruși și-au temperat „optimismul inițial cu privire la perspectivele operațiunilor ofensive rusești în jurul Avdiivka” în urma eșecurilor militare.

Este puțin probabil ca forțele Moscovei să facă progrese semnificative sau să taie accesul forțelor ucrainene către oraș pe termen scurt, iar eventualele progrese la scară largă ar necesita angajamente ample și prelungite de soldați și echipamente, notează ISW.

Avdiivka se află în prima linie a războiului Rusiei împotriva Ucrainei din 2014. O mare parte a orașului a fost distrusă în urma invaziei pe scară largă din februarie 2022.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.