VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 598: Ucraina rămâne prioritară pentru Pentagon. Stoltenberg: Atacul Hamas nu va submina sprijinul aliaților pentru Kiev

Update: Deși situația din Israel necesită o atenție deosebită din partea liderilor militari americani, recenta intensificare a atacurilor rusești în Donbas solicită Pentagonul în aceeași măsură datorită unei posibile ruperi a frontului.

Președintele Statului Major Comun al Forțelor Armate americane, generalul Brown, a purtat prima conversație telefonică cu comandantul-șef al Forțelor Armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi. Oficialul ucrainean a prezentat în această dimineață pe Telegram câteva dintre problemele discutate.

„În primul rând, l-am informat pe colegul meu în detaliu despre starea actuală a lucrurilor, situația operațională de pe front, pașii noștri în apărare și ofensivă. Am informat despre intensificarea acțiunilor inamicului în anumite direcții și planurile lui probabile. Am discutat cu generalul Brown și despre nevoile urgente ale Forțelor Armate ale Ucrainei – acestea sunt echipamente de apărare antiaeriană, sisteme de artilerie și obuze. Am mulțumit pentru un alt pachet de ajutor militar, pe care SUA l-au anunțat cu o zi înainte”, se arată în mesaj.

Cei doi generali au abordat și subiectul privind „pregătirea militarilor ucraineni și refacerea unităților”.

La finalul discuțiilor, Brown l-a asigurat pe Zalujnîi despre continuarea sprijinului SUA și a cooperării în lupta împotriva agresiunii ruse.

În urmă cu două săptămâni, generalul Charles Brown a preluat oficial de la generalul Mark Milley, funcția de președinte al Statului Major Comun al Forțelor Armate ale SUA.

Update: Stoltenberg: Atacul Hamas asupra Israelului nu va submina sprijinul aliaților pentru Ucraina.

Războiul în curs dintre Israel şi Hamas nu va submina hotărârea aliaților de a continua să sprijine Ucraina împotriva agresiunii ruse, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg pentru Deutsche Welle pe 13 octombrie scrie Mediafax.ro

Update: Presa ucraineană anunță că SBU a reușit să lovească o navă lansatoare de rachete rusească și o fregată de patrulare, în atacuri separate, săptămâna aceasta, care au implicat drone navale și arme experimentale.

Purtătorul de rachete Buyan a fost atacat vineri, iar fregata de patrulare “Pavel Derjavin” a fost atacat miercuri. Potrivit PravdaUA, care citează o altă sursă din Armata Ucraineană, submarinul Alrosa (purtător de rachete) “a avut noroc și a scăpat ca prin urechile acului”. Toate atacurile au avut loc în apropiere de Sevastopol.

Update: Luptele pe frontul de est, la Avdiivka, au intrat într-o a patra zi. Luptele se desfășoară în regiune încă de anul trecut, când forțele ruse au încercat timp de luni de zile să preia controlul orașului, dar acum nivelul confruntării a crescut exponențial: sute de blindate și mii de forțe de infanterie au fost implicate în încercarea de străpungere.

Rusia ar fi încercat o ofensivă-blitz, menită să încercuiască forțele ucrainene, dar a suferit pierderi masive, de zeci de tancuri și blindate și de până la o mie de oameni. Ofensiva a durat cel puțin două zile, iar rușii au reușit să înainteze pe la nord și NV de Avdiivka, în ceea ce ucrainenii numesc “cea mai amplă acțiune ofensivă a rușilor din acest sector, de la începutul războiului”.

Potrivit analiștilor independenți citați de defenseromânia, care au evaluat amploarea bătăliei, în doar 24 de ore, Moscova a pierdut în zona localității mai multe tipuri de blindate: T-62, T-72, T-80 și T-90. Doar tancul rusesc T-54/55, vechi de 70 de ani, nu a fost văzut pe câmpul de luptă. O sursă ucraineană a susținut că rușii au pierdut 34 de tancuri.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, John Kirby, spune că asaltul rusesc asupra Avdiivka reprezintă o „nouă ofensivă”, arătând că Moscova nu este deloc pregătită să renunțe la campania sa, dar s-a declarat încrezător că armata ucraineană va învinge forțele rusești, potrivit The Guardian.

Potrivit, Institutul pentru Studiul Războiului, forțele rusești s-au confruntat cu o serie de „eșecuri” în asaltul lor împotriva orașului Avdiivka.

Coreea de Nord a livrat „peste o mie de containere” cu echipamente militare şi muniţii către Rusia în ultimele săptămâni, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe, calificând aceasta drept o evoluţie îngrijorătoare, care stârneşte preocupare cu privire la relaţia militară extinsă între cele două ţări, potrivit AFP.

Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, un think tank din Washington, a publicat recent fotografii din satelit care arată o creștere bruscă a traficului feroviar de-a lungul graniței Coreei de Nord cu Rusia. În imaginile realizate pe 5 octombrie, au fost suprinse circa 73 de vagoane, față de 20 câte se aflau, de obicei, în zonă.

SUA au condamnat Coreea de Nord pentru că a livrat muniții și echipamente Rusiei, care “vor fi folosite pentru a ataca orașele ucrainene, a ucide civili ucraineni și a continua războiul ilegitim. În schimbul sprijinului, evaluăm că Phenianul caută asistență militară din partea Rusiei, inclusiv avioane de luptă, rachete sol-aer, vehicule blindate, echipamente de producție de rachete balistice sau alte materiale și alte tehnologii avansate”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate.

Casa Albă a publicat mai multe imagini în care afirmă că se pot vedea containerele încărcate pe o navă sub pavilion rusesc, care apoi au fost transportate cu trenul în sud-vestul Rusiei. Transportul ar fi fost realizat între 7 septembrie și 1 octombrie, din Najin, Coreea de Nord, în Dunai, Rusia.

În schimbul acestui sprijin, Coreea de Nord urmăreşte să obțină echipamente militare ruseşti şi „tehnologii sofisticate”, în special avioane, rachete, vehicule blindate şi echipamente pentru producția de rachete balistice. Statele Unite monitorizează îndeaproape dacă Moscova va livra astfel de arme, dar primele semne de nave rusești care descarcă materiale în Coreea de Nord pot reprezenta livrări inițiale, a declarat Kirby.

Speculațiile despre un posibil plan nord-coreean de a reumple depozitele de muniție ale Rusiei epuizate în războiul său prelungit cu Ucraina au izbucnit luna trecută, când liderul nord-coreean Kim Jong Un a călătorit în Rusia pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin și a vizita site-uri militare cheie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.