VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 572: Explozii în orașul Donețk. Kievul va da în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia

Update: Guvernul ucrainean a anunțat, luni, demiterea a șase miniștri adjuncți ai Apărării, după ce un nou ministru, Rustem Umerov, a preluat portofoliul, la începutul lunii curente.

Oficialii de la Kiev nu a oferit, momentan, niciun motiv pentru aceste demiteri.

Printre cei înlăturați din funcție se numără Ganna Maliar, care a făcut frecvent comunicări publice cu privire la mersul contraofensivei pe fronturile din sudul și estul țării.

Reuters relatează că Maliar, un avocat specializat în crime de război, a ocupat funcția de ministru adjunct al Apărării din 2021, iar ultima sa actualizare privind situația luptelor din Ucraina a apărut luni dimineață.

Ea s-a confruntat cu critici săptămâna trecută, după ce a raportat că forțele ucrainene au recucerit Andriivka, un sat din estul țării, dar a revenit ulterior spunând că informațiile inițiale au fost inexacte și că luptele continuă în jurul localității.

Update: Kievul intenționează să dea în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia, după ce aceste țări au anunțat că impun unilateral un embargo asupra importurilor agricole din Ucraina. Anunțul a fost făcut de viceministrul Economiei și Comerțului din Ucraina, Taras Kacika.

Pe 15 septembrie, Uniunea Europeană a ridicat interdicția de export la grâu, orz, rapiță și semințe de floarea-soarelui din Ucraina în Polonia, Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria, impusă pe 2 mai, după ce Ucraina a promis că va lua măsuri pentru întărirea controalelor la export către țările vecine.

În aceeași zi, Polonia, Ungaria și Slovacia au introdus o interdicție unilaterală a importului de produse agricole ucrainene, invocând nevoia de a-și proteja fermierii de un val de produse agricole ucrainene, care a dus la scăderea prețurilor, scrie BBC.

„Este important să dovedim că aceste acțiuni sunt ilegale din punct de vedere juridic. Și, deci, mâine vom începe procesul”, a spus Kacika duminică, adăugând că Kievul se pregătește să riposteze la exporturile poloneze de fructe și legume.

„În opinia noastră, aceste măsuri ale Ungariei și Poloniei sunt o declarație de neîncredere totală în Comisia Europeană”, a menționat Kacika, adăugând că restricțiile impuse de Polonia vor afecta o parte semnificativă a exporturilor ucrainene.

„Vom fi forțați să ripostăm împotriva unor produse suplimentare și vom interzice importurile de fructe și legume din Polonia”, a avertizat reprezentantul comercial al Ucrainei.

Update: O serie de explozii au fost auzite la sediul autorităților locale instalate de Rusia în orașul Donețk din estul Ucrainei, potrivit RIA.

Primarul instalat de ruși la conducerea orașului a spus pe Telegram că centrul orașului a fost atacat.

Update: Liderul cecen Ramzan Kadîrov a publicat duminică un videoclip, despre care nu se știe când a fost înregistrat, în care cataloghează drept „minciuni” zvonurile care circulă cu privire la deteriorarea stării sale de sănătate.

„Îi sfătuiesc cu tărie pe toți cei care nu pot distinge adevărul de minciuni pe internet să ia puțin aer, să-și pună ideile în ordine. Ploaia este minunat de revigorantă ”, a scris Ramzan Kadîrov duminică într-un mesaj care însoțește o scurtă înregistrare video. Totuși, aliatul lui Putin, are fața vizibil umflată.

Totodată nu este clar când a fost filmat acest videoclip.

Zilele trecute, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a spus că liderul cecenilor se află în stare critică.

Update: Forțele aeriene ucrainene afirmă că a doborât 18 drone rusești și 17 rachete de croazieră în cursul nopții.

Rusia a lansat 24 de drone asupra regiunilor sudice ucrainene Odesa și Nikolaev în cursul nopții, au precizat forțele aeriene ucrainene într-o postare pe Facebook.

Toate cele 17 rachete au fost distruse deasupra regiunilor Dnipropetrovsk, Poltava și Khmelnytskyi.

Forțele ucrainene anunță au recucerit satul Klishchiivka, situat la sud de Bahmut, al cărui control a fost revendicat de ruşi în ianuarie.

„Klishchiivka a fost curățat de ruşi şi eliberat”, a informat Alexander Syrskyi, comandantul forţelor terestre ucrainene, într-o postare pe Telegram.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat recunoștință față de soldații care au eliberat localitatea dar și față de fiecare apărător ucrainean, care se află în prima linie.

„Astăzi doresc să exprim recunoștință în mod special războinicilor care recâștigă treptat teritoriul Ucrainei în zona Bahmut”, a spus Zelenski în video tradițional către națiune menționând brigăzile care au eliberat localitatea. „Klishchiivka! Un lucru bine făcut!”, a adăugat acesta.

Eliberarea satului Klishciivka a creat un cap de pod, permițând Forțelor Armate ale Ucrainei să efectueze acțiuni ofensive suplimentare, potrivit unui oficial militar ucrainean citat de Ukrinform. Potrivit oficialului, eliberarea Klishchiivka permite în primul rând forțelor ucrainene să stabilească controlul asupra rutelor logistice folosite de trupele ruse pentru a aproviziona orașul Bahmut.

Klishchiivka se află la aproximativ nouă kilometri sud de Bahmut și la câţiva kilometri nord de Andriivka, localitate care a fost recucerită la începutul acestei săptămâni.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.