VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război în Ucraina, ziua 454:​ Piloții ucraineni au început antrenamentul pe avioane F-16. Când vor ajunge aeronavele pe front

Update: Piloții ucraineni au început să se antreneze pe avioane de luptă F-16 în mai multe țări ale Uniunii Europene, potrivit Înaltului Reprezentant al UE, Josep Borrell, notează CNN.

În drum către o întâlnire a miniștrilor apărării din UE de marți la Bruxelles, Borrell a spus că antrenamentul „va dura, dar cu cât mai devreme începe, cu atât mai bine”.

În timp ce ideea a fost primită inițial cu reticență din partea aliaților Ucrainei, Borrell a spus că acum ușa este deschisă pentru furnizarea de avioane și se așteaptă la un rezultat similar cu cel al donării de tancuri Leopard 2 care au trecut și ele printr-o perioadă de incertitudine.

Coaliția cu avioane crește: Ministrul olandez al apărării a spus că oficialii UE lucrează la un calendar concret pentru antrenamente și există un acord ca acest lucru să se întâmple cât mai urgent. 

„Aveam nevoie de undă verde de la Washington. Este un efort comun al Danemarcei, Belgiei, Marii Britanie și alți aliați. Este un efort coordonat. Dar vom accelera procesul dat fiind faptul că acum avem undă verde”, a declarat ministrul olandez.

Totodată, secretarul Forţelor Aeriene, Frank Kendall a declarat luni că va dura „câteva luni, în cel mai bun caz” pentru ca avioanele de luptă F-16 să ajungă în Ucraina.

„A fost în lucru şi, în mod evident, a existat un interes din partea Ucrainei de a obţine acest tip de capacitate”, a declarat Kendall reporterilor de la Defense Writers Group. El a spus că există „o mulţime de posibilităţi deschise, inclusiv partenerii noştri”.

Kendall a spus că va dura cel puţin „câteva luni” până când Ucraina va avea capacitatea de a opera F-16 şi că trebuie puse la punct o serie de detalii înainte ca forţele aeriene ucrainene să poată zbura cu avioane occidentale în număr mare.

„Nu vom reuşi sub nicio formă să aducem F-16 sau un alt avion de luptă occidental în număr semnificativ în mâinile Forţelor Aeriene ucrainene în ceva mai puţin de câteva luni”, a declarat Kendall.

Dar este totuşi un termen relativ rapid, deoarece în mod normal este nevoie de mai mult de doi ani pentru a antrena un nou pilot american pe aceste avioane, potrivit unui oficial al Forţelor Aeriene. Chiar şi un curs de reîmprospătare pentru un pilot de F-16 care s-a îndepărtat de la zborul avionului pentru o perioadă poate dura până la cinci luni.

Update: Președintele Volodimir Zelenski a vizitat marți, 23 mai, pozițiile din prima linie ale Forțelor Armate ale Ucrainei din regiunea Donețk, informează administrația prezidențială ucraineană. Președintele i-a felicitat pe militari din linia de apărare Vuhledar-Mariinka de ziua Corpului de Marină al Forțelor Armate ale Ucrainei și le-a înmânat distincții de stat.

„În fiecare zi, pe câmpul de luptă, marina ucraineană dovedește că este o forță puternică care distruge inamicul, eliberează ținuturile ucrainene și îndeplinește cele mai dificile sarcini în cele mai dificile condiții. Avem nevoie de a consolida această forță. De aceea, începând de astăzi creștem semnificativ potențialul Marinei și creăm Corpul Marinei”, a spus președintele.

Potrivit lui Volodimir Zelenski, noile brigăzi vor fi formate și dotate cu echipamente și arme moderne.

Președintele ucrainean a postat o înregistrare video pe pagina sa de Facebook în care se poate vedea că se află pe linia frontului unde discută cu militari ucraineni și le înmânează distincții de stat.

UPDATE: În cursul nopții, Ucraina a fost atacată cu drone Shahed, informează Statul Major al Forțelor Armate ucrainene. Potrivit autorităților militare, toate dronele lansate, aproximativ patru la număr, au fost doborâte de sistemul de apărare aeriană.

„În ziua de 22 mai, adversarul a lansat 20 de lovituri cu rachete. Invadatorii au lansat rachete aeriene, rachete balistice Iskander-M și rachete ghidate antiaeriene S-300 în orașele Dnepropetrovsk, Zaporoje și Harkov. În plus, ocupanții au lansat 48 de lovituri aeriene folosind UAV-uri de luptă iraniene de tip Shahed”, se arată în raportul statului Major al Forțelor Armate ucrainene.

Update: Guvernatorul regiunii Belgorod din Rusia susține că în cursul nopții regiunea a fost lovită de atacuri cu drone, în timp ce regiunea de frontieră este zguduită de o incursiune revendicată de rușii anti-Putin, scrie CNN.

Într-o serie de postări pe Telegram luni seara și marți devreme, guvernatorul Belgorod Vyacheslav Gladkov a declarat că două case au fost lovite de drone în districtul Graivoron, iar doi civili ar fi răniți.

Casele au luat foc după ce dispozitivele explozive au fost aruncate din UAV”, a spus Gladkov.

În satul Borisovka, Gladkov a spus că au fost aruncate din drone dispozitive explozive într-o clădire administrativă și o casă de locuit, în două atacuri separate.

De asemenea, guvernatorul a spus că „curățarea teritoriului de către Ministerul Apărării împreună cu forțele de ordine continuă” și a făcut apel la populația din orașul Graivoron, care și-au abandonat locuințele, să nu se întoarcă încă la casele lor.

Luni, 22 mai, Gladkov a declarat că majoritatea locuitorilor din Graivoron au părăsit orașul după ce opt persoane au fost rănite într-un atac al unui „grup de sabotori”.

Legiunea pentru Libertatea Rusiei și Corpul de Voluntari din Rusia au susținut anterior că au „eliberat complet așezarea Kozinka” și „au intrat în Graivoron”, după ce au trecut luni din Ucraina în Belgorod.

Reprezentantul Serviciului ucrainean de informații de stat, Andrei Iusov, a declarat pentru CNN că Legiunea „Libertate Rusiei” și Corpul Voluntarilor Ruși este format din cetățeni ruși care acţionează independent.

Potrivit oficialului ucrainean, aceștia desfășoară o operațiune pentru a crea o „bandă de securitate” pentru protecția civililor ucraineni.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.