VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război în Ucraina, ziua 415: China anunță că nu va furniza arme Rusiei

Update: Guvernul chinez a declarat vineri că nu va furniza arme Rusiei în sprijinul invaziei actuale a Moscovei în Ucraina, nici acum, nici în viitor, transmite DPA, citat de Agerpres.

„Noi nu furnizăm şi nu vom furniza arme părţilor aflate în conflict”, a declarat ministrul de externe chinez Qin Gang după aproape două ore de discuţii purtate cu omologul său german de externe, Annalena Baerbock, la Beijing.

El a spus că exportul produselor cu dublă utilizare, atât în scopuri civile, cât şi militare este controlat prin lege.

Rolul Chinei în Ucraina este de a promova reconcilierea şi negocierile de pace, a declarat Qin Gang, adăugând că „nu vom turna gaz peste foc”, conform traducerii oficiale a remarcilor sale.

Comentariile ministrului chinez intervin după ce şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, care se află într-o vizită la Beijing, a îndemnat China să-l încurajeze mai hotărât pe preşedintele rus Vladimir Putin să pună capăt războiului declanşat de Kremlin împotriva Ucrainei.

Ea a spus că vizita liderului chinez Xi Jinping la Moscova a arătat că nicio altă ţară nu are mai multă influenţă asupra Rusiei decât China.

„Decizia cu privire la modul în care utilizează această influenţă afectează în mod direct interesele fundamentale ale Europei”, a spus Baerbock.

La fel cum China s-a angajat cu succes în reconcilierea paşnică între Iran şi Arabia Saudită, există speranţa că ea va încuraja Rusia să pună capăt, în sfârşit, agresiunii sale în Ucraina şi să se angajeze în rezolvarea paşnică a conflictului, a spus ea.

Ea a felicitat Beijingul pentru că şi-a manifestat angajamentul de a găsi o soluţie, făcând referire la un document în care China îşi exprimă poziţia în 12 puncte, dar care a fost criticat în Occident.

„Trebuie să spun sincer că mă întreb de ce poziţionarea chineză de până acum nu include şi solicitarea către Rusia agresoare de a opri războiul. Ştim cu toţii că preşedintele Putin ar avea oportunitatea de a face acest lucru în orice moment”, a declarat Baerbock.

Ea a spus că este la fel de crucial „să nu permitem livrări de arme către Rusia, care să prelungească şi mai mult această agresiune şi, de asemenea, şi să nu se permită ca bunurile cu dublă utilizare – civilă şi militară – să fie folosite pentru război”.

Update: Trupele ucrainene au fost forțate să se retragă din unele zone de luptă ale orașul Bahmut, în timp ce Rusia a reluat asaltul în această zonă cu focuri intense de artilerie, pe parcursul ultimelor două zile, susține Ministerul britanic al Apărării în evaluarea de vineri dimineață, transmite Reuters.

„Rusia și-a reactivat asaltul asupra orașului Bahmut din regiunea Donețk, în timp ce forțele Ministerului rus al Apărării și ale Grupului Wagner au îmbunătățit colaborarea”, a precizat departamentul britanic al apărării.

„Forțele ucrainene se confruntă cu probleme semnificative de reaprovizionare, dar s-au retras în ordine de pe pozițiile pe care au fost forțate să le cedeze”, a precizat armata britanică într-o actualizare zilnică a informațiilor.

Wagner a preluat conducerea de partea rusă în această bătălie de luni de zile, cea mai mortală din război pentru trupele din ambele tabere, dar liderul grupului de mercenari s-a plâns de sprijinul slab acordat forțelor sale de către armata regulată.

„Apărarea ucraineană deține încă districtele vestice ale orașului, dar a fost supusă unor tiruri de artilerie rusești deosebit de intense în ultimele 48 de ore”, se arată în evaluarea britanică.

Unitățile Wagner se concentrează acum asupra avansării în centrul Bahmut, în timp ce parașutiștii ruși îi ajută prin atacurile de pe flancurile orașului, precizează Ministerul britanic al Apărării.

Totodată, Institutul pentru studiul războiului (ISW), susține în evaluarea sa zilnică că forțele rusești au continuat să obțină câștiguri teritoriale în Bahmut. Imaginile de geolocație arată că forțele ruse au avansat spre vest în centrul orașului Bahmut și au făcut progrese marginale în sudul și sud-vestul Bahmut.

Update: Administratorul grupului Thug Shaker Central, un tânăr de 21 de ani membru al Forțelor Aeriene ale Gărzii Naționale din Massachusetts, care se presupune că a postat documentele secrete ale Pentagonului, a fost arestat joi, transmite The New York Times.

Suspectul, Jack Teixeira, „a fost arestat fără incidente” şi urmează să compară în curând în faţa unui din statul Massachusetts (nord-est), a afirmat ministrul american al justiţiei, Merrick Garland, într-o scurtă conferinţă de presă.

Oamenii legii au aflat înainte de descindere că aviatorul Teixeira era în posesia mai multor arme, potrivit publicației americane care citează o persoană familiarizată cu ancheta. În timpul percheziției, FBI-ul a găsit mai multe arme în casa mamei aviatorului, unde locuia și suspectul.

Aviator de clasa I, Jack Teixeira a fost arestat pentru a fi acuzat de scurgere de documente clasificate, după ce autoritățile federale au declarat că a postat seturi de informații secrete pe un grup de chat de jocuri online, numit Thug Shaker Central. Acest grup online este format din circa 20-30 de persoane care îşi manifestă pasiunea pentru arme, jocuri video şi afişează meme-uri rasiste.

Având pseudonimul „OG”, el a publicat regulat timp de mai multe luni sute de pagini copiate din documente din baza militară unde lucra, conform publicaţiei americane.

Foști membri ai Thug Shaker Central au declarat că documentele au fost împărtășite într-o încercare aparentă de a impresiona restul grupului, mai degrabă decât pentru a obține un anumit rezultat de politică externă.

Ancheta privind scurgerea de informații va examina cum a putut avea acces un tânăr de 21 de ani, membru al Gărzii Naționale Aeriene din Massachusetts, la materiale strict secrete esențiale pentru interesele de securitate ale SUA și ale aliaților, inclusiv pentru desfășurarea acțiunilor pe câmpul de luptă din Ucraina.

În ultima zi, forțele armate ale Ucrainei au respins 49 de atacuri ale forțelor ruse , informează Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

„Inamicul nu renunță la planurile sale de a ocupa teritoriul nostru în ciuda pierderilor semnificative. Continuă să își concentreze principalele eforturi asupra ofensivei din direcțiile Liman, Bahmut Avdiivka și Marinka. Cele mai aprige bătălii se dau pentru Bahmut și Mariinka”, potrivit autorităților ucrainene.

În ultima zi, unitățile de rachete și artilerie ucrainene au lovit 3 zone de concentrare a forței de luptă și echipamentelor militare ale inamicului, un depozit de muniții, precum și o stație radar inamică și o stație de luptă radio-electronică, precizează Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei în raportul din dimineața zilei de vineri, 14 aprilie.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.