VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război în Ucraina, ziua 397. NATO critică planul lui Putin privind mutarea de arme nucleare în Belarus. Ucraina cere reuniune urgentă a Consiliului ONU

UPDATE 10:45 NATO a criticat Moscova pentru retorica sa nucleară „periculoasă și iresponsabilă”, după ce Vladimir Putin a anunțat că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus, scrie Reuters. Oficialii ucraineni au cerut urgent o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU.

Deși nu este neașteptată, iar Putin a susținut că decizia nu va încălca promisiunile de neproliferare nucleară, este unul dintre cele mai pronunțate semnale nucleare ale Rusiei din cele 13 luni de la începerea invaziei în Ucraina, notează Reuters. Putin a comparat planurile sale cu staționarea de către SUA a armamentului său în Europa și a spus că Rusia nu va transfera controlul bombelor nucleare către Belarus. Dar totuși, va fi pentru prima dată de la mijlocul anilor 1990 încoace când Rusia ține astfel de arme în afara țării.

„NATO este vigilentă și monitorizăm îndeaproape situația. Nu am văzut nicio schimbare în postura nucleară a Rusiei care să ne determine să ne ajustăm propria poziție”, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.

Potrivit acestuia, comparația făcută de Putin cu NATO în ce privește amplasarea armelor nucleare „este complet eronată”.

„Aliații NATO acționează cu respectarea deplină a angajamentelor lor internaționale. Rusia și-a încălcat în mod constant angajamentele privind controlul armamentului, cel mai recent suspendându-și participarea la Noul Tratat START”.

Ucraina a reacționat și ea și a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite în legătură cu anunțul Rusiei că va amplasa arme nucleare tactice în Belarus.

„Ucraina se așteaptă, pentru a contracara șantajul nuclear al Kremlinului, la acțiuni eficiente din partea Marii Britanii, Chinei, Statelor Unite și Franței… Cerem ca o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU să fie convocată imediat în acest scop”, a transmis Ministerul ucrainean de Externe.

Anterior, secretarul Consiliului de Securitate ucrainean, Oleksii Danilov, a afirmat că Rusia a luat Belarusul drept „ostatic nuclear”.

„Kremlinul a luat Belarusul drept ostatic nuclear”, a scris pe Twitter secretarul Consiliului de Securitate ucrainean, Oleksii Danilov, adăugând că decizia este un „pas spre destabilizarea internă a țării”.

Rusia a încheiat un acord cu țara vecină Belarus pentru a amplasa pe teritoriul acesteia arme nucleare tactice, a anunțat sâmbătă președintele rus Vladimir Putin, potrivit agenției oficiale de presă Tass, citată de Reuters.

În ultima zi, forțele ruse au lansat 2 rachete, 23 de atacuri aeriene asupra trupelor ucrainene și a infrastructurii civile, anunță Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

„Ocupanții își concentrează principalele eforturi asupra ofensivei din direcțiile Kupiansk, Liman, Bahmut, Avdiivka, Mariinka și Șakhtarsk, – soldații noștri au respins peste 60 de atacuri inamice.

În ultima zi, forțele noastre de aviație au efectuat 3 lovituri în zonele de concentrare ale ocupanților.

În același timp, unitățile de rachete și artilerie au lovit 1 punct de control, 4 zone de concentrare a armatei ruse, precum și depozitele de muniție și o stație de război electronic”, informează armata ucraineană.

Probabilitatea ca Rusia să lanseze rachete și lovituri aeriene pe întreg teritoriul Ucrainei rămâne ridicată, întrucât forțele ruse folosesc tactici teroriste, menționează Statul Major General.

În analiza sa zilnică, ISW susține că continuarea operațiunilor ofensive rusești în jurul Bahmut și Avdiivka, precum și de-a lungul liniilor frontului Lugansk și vestul Donețk-ului, este un indicator al faptului că Putin rămâne angajat în victorie într-un război prelungit al cărui rezultat este determinat în mare parte de realitățile militare de pe teren.

Potrivit institutului, aceste atacuri au devenit acum nu doar inutile, ci de fapt dăunătoare pregătirilor rusești pentru următoarea fază a războiului, care se va axa pe viitoarea contraofensivă ucraineană. Forțele ruse ar putea sau nu să fie capabile să alunge trupele ucrainene din Avdiivka sau Bahmut, dar nu vor obține niciun avantaj operațional semnificativ din acest lucru, deoarece nu au capacitatea de a exploata astfel de progrese, susține ISW. 

Potrivit ISW, continuarea de către Putin a acestor operațiuni ofensive rusești în contextul operațional și strategic actual echivalează cu o abatere strategică.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.