VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război în Israel, ziua 84: Un convoi al ONU cu ajutor umanitar a ajuns sub tirurile artileriei în Fâşia Gaza

Update: Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) a declarat vineri că armata israeliană a tras asupra unuia dintre convoaiele sale de ajutoare în Fâşia Gaza, fără a anunţa victime, informează France Presse citată de Agerpres.

„Soldaţii israelieni au tras asupra unui convoi de ajutoare care se întorcea din nordul Gazei, folosind o rută desemnată de armata israeliană. Şeful convoiului nostru internaţional şi echipa sa nu au fost răniţi, dar un vehicul a fost avariat”, a declarat directorul UNRWA în Gaza, Thomas White, pe reţeaua X (fostă Twitter).

„Asistenţa medicală nu ar trebui să fie niciodată o ţintă”, a adăugat el. O sursă de la UNRWA a declarat pentru AFP că incidentul a avut loc joi după-amiază.

Întrebată de AFP, armata israeliană a spus că „verifică” aceste informaţii.

Printre altele, şeful operaţiunilor umanitare ale ONU, Martin Griffiths, a criticat puternic condiţiile de livrare a ajutorului în Gaza.

„Convoaie vizate de tiruri. Întârzieri la punctele de trecere”, a scris el pe X.

El a denunţat faptul că lucrătorii umanitari sunt „ei înşişi strămutaţi, ucişi”, amintind de asemenea că „populaţia traumatizată” şi „epuizată” se adună pe „un teren din ce în ce mai redus”.

Armata israeliană bombardează vineri sudul Fâşiei Gaza, în timp ce o delegaţie Hamas este aşteptată în Egipt pentru a discuta despre un proiect de încetare a focului,

În timpul nopţii de joi spre vineri, forţele israeliene au intensificat atacurile asupra Fâşiei Gaza, în special la Rafah, unde palestinienii caută supravieţuitori în grămezile de moloz.

„Stăteam liniştiţi şi deodată am auzit o explozie puternică şi molozul a început să cadă peste noi”, a declarat Tayseer Abou Al-Eish pentru AFP.citat de Agerpres. „Apartamentul a fost complet distrus şi fiicele mele ţipau. Au fost mai multe victime (…) încercăm să scoatem vecinii de sub dărâmături, dar sunt martiri”.

O delegaţie Hamas este aşteptată vineri la Cairo pentru a discuta un plan egiptean în trei paşi ce prevede un armistiţiu reînnoibil, eliberarea eşalonată a ostaticilor şi prizonierilor palestinieni şi, în cele din urmă, o încetare a focului care să pună capăt ostilităţilor.

La Cairo, delegaţia Hamas le va transmite egiptenilor „răspunsul facţiunilor palestiniene, ce include mai multe observaţii la planul lor”, a declarat pentru AFP un oficial al Hamas care a solicitat să îşi păstreze anonimatul.

Aceste observaţii se referă în special la „modalităţile schimburilor planificate, la numărul de prizonieri palestinieni care vor fi eliberaţi şi la obţinerea garanţiilor pentru o retragere totală a armatei israeliene din Fâşia Gaza”, a adăugat acest oficial.

„Suntem în contact (cu mediatorii) chiar în acest moment. Nu pot oferi mai multe detalii. Lucrăm să îi aducem pe toţi înapoi. Este obiectivul nostru”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul unei întâlniri joi, la Tel Aviv, cu familii ale ostaticilor.

Populaţia din Gaza rămâne într-un” mare pericol”, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), afirmând că „foamea şi disperarea” se agravează în teritoriul unde, potrivit ONU, aproape două milioane de persoane (85% din populaţie) au fost strămutate.

Ajutorul umanitar, a cărui intrare este controlată de Israel, pătrunde doar în cantităţi foarte limitate, în pofida votului din 22 decembrie asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate.

Israelul şi-a anunţat joi acordul „de principiu” cu Cipru pentru deschiderea unui coridor maritim umanitar între insulă şi teritoriul palestinian asediat.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.