VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Rata anuală a inflației va oscila, pe termen mediu, în proximitatea țintei de 5%, anunță Banca Națională

Pe termen mediu, rata anuală a inflației va oscila în proximitatea țintei de 5% și se va menține în intervalul de variație +/-1,5 puncte procentuale pe parcursul orizontului de prognoză. Rata anuală a inflației va accelera până la începutul anului viitor, ulterior va înregistra o diminuare treptată până la sfârșitul orizontului de prognoză (trimestrul III 2026), excepție fiind trimestrul IV 2025 când va crește neînsemnat. Datele au fost prezentate marți de către guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, într-o conferință de presă, transmite IPN.

Anca Dragu a menționat că în perioada aprilie-mai 2024 rata anuală a inflației a continuat tendința descendentă, părăsind temporar intervalul de +-1,5 puncte procentuale. Rata anuală a inflației s-a diminuat de la 3,9% în luna martie până la 3,3% în mai și a revenit în intervalul de variație a țintei în luna iunie.

„Părăsirea intervalului de variație a țintei este cauzată preponderent de întârzierea unor cheltuieli bugetare, dar și de amânarea ajustării unor tarife reglementate. Traiectoria descendentă a inflației în trimestrul al doilea din anul curent a fost susținută de o cerere internă modestă care a exercitat presiuni dezinflaționiste asupra prețurilor. Presiunile dezinflaționiste au continuat să fie determinate și de traiectoria prețurilor la produsele alimentare pe piața internațională, de prețurile interne la producția agricolă și industrială, precum și de scăderea unor tarife. Pe de altă parte, anumite presiuni inflaționiste au fost determinate de unele evoluții sectoriale adverse”, a explicat guvernatoarea BNM.

Potrivit ei, cererea agregată continuă să genereze un impact dezinflaționist asupra ratei anuale a inflației, fapt care va fi atenuat de unele ajustări de tarife, cum ar fi majorarea tarifelor la serviciilor medicale, intrate în vigoare în luna iulie a anului curent. Totodată rata medie anuală a inflației a constituit 3,5% în trimestrul al doilea 2024, fiind cu 0,8 puncte procentuale inferioare celei din trimestrul precedent.

„BNS a publicat datele cu privire la inflația pentru luna iulie. Astfel, inflația este de 4,8%. Momentan analizăm cifrele publicate pentru a face concluziile de rigoare. Totuși la prima vedere se poate spune că inflația anuală a înregistrat o creștere ca urmare a majorării prețurilor reglementate și produsele alimentare”, a notat șefa Băncii Naționale.

Anca Dragu a mai spus că rata anuală a inflației va înregistra valoarea maximă de 6,4% în trimestrul I 2025 și valoarea maximă de 4% în trimestrul II 2026. Inflația medie anuală va fi de 4,7% în 2024 și de 5,3% în anul 2025. Ritmul anual al inflației este determinat de contribuția pozitiviză din partea inflației de bază, a prețurilor la produsele alimentare, a prețurilor reglementate și mai puțin din partea celor la combustibil.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.