VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Raport: În 2023 au fost inițiate 30 de proceduri disciplinare în privința a 24 de procurori

Pe parcursul anului trecut, Colegiul de disciplină și etică și etică al Consiliului Superior al Procurorilor a examinat 30 de proceduri disciplinare în privința a 24 de procurori. Ca urmare, patru acuzatori de stat s-au ales cu avertismente, doi au primit mustrări, iar un procuror a fost eliberat din funcție. Raportul de activitate al Colegiului de disciplină a fost audiat astăzi de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Președintele Colegiului, Vladislav Guțan, a declarat că din cele 30 de proceduri disciplinare 12 sunt restante din anul 2022, iar 18 au parvenit în 2023, notează IPN. Din cei 24 de procurori vizați, doi sunt din cadrul Procuraturii Generale, iar patru sunt de la Procuratura municipiului Chișinău.

Alți 14 acuzatori de stat sunt din procuraturile teritoriale, trei din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și unul din Procuratura Anticorupție.

Procedurile inițiate au vizat trei procurori conducători.

„Ca finalitate – Colegiul s-a pronunțat prin încetare în două cauze disciplinare, una este pendinte în acest moment. Au vizat subiecte de îmbogățire ilicită”, a precizat Vladislav Guțan.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.