VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Radu Marian, convins că la alegerile parlamentare din 2025 diaspora îi va asigura PAS-ului o nouă majoritate parlamentară

Există riscul ca în urma alegerilor parlamentare din 2025 să nu fie creată o majoritatea clar proeuropeană. Atenționarea vine din partea ex-vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, și din partea vicepreședintelui Partidului Schimbării, Sergiu Tofilat. Cei doi susțin că alegerile locale generale au scos la iveală o scădere a încrederii cetățenilor în guvernarea PAS. De cealaltă parte, deputatul Radu Marian spune că guvernarea se bucură de sprijinul a 1/3 din votanți, iar la parlamentarele din 2025 va participa și diaspora care-i va asigura PAS-ului o nouă majoritate parlamentară.

Ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că rezultatele alegerilor locale demonstrează că PAS pierde teren în rândul votanților care au susținut acest partid la alegerile din 2021. Potrivit ex-deputatului, există riscul ca în urma scrutinului din 2025 majoritatea în Parlament să nu mai aparțină forțelor clar proeuropene.

„O preocupare a guvernării ar trebui să fie cum în 2025 să nu fie deturnat vectorul european prin procesul democratic care se numește alegeri. Analizând cifrele, înțelegem că nu mai putem miza că PAS va avea, în continuare, majoritatea. Dacă PAS nu-și va învăța greșelile și vor continua să spună una și să facă alta, noi nu ajungem nicăieri”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Îngrijorarea este împărtășită și de vicepreședintele Partidului Schimbării, Sergiu Tofilat, potrivit căruia PAS nu reușește să reformeze justiția, promisiune electorală care i-a adus victoria din 2021.

„Situația alegerilor parlamentare din 2025 comportă un anumit risc. Vom reuși sau nu să păstrăm o majoritate proeuropeană? Vedem rezultatele sondajelor, discutăm cu oamenii, cu diaspora, prezența la vot, cu siguranță, nu va mai fi aceeași situație. Președintele Sandu a câștigat mandatul pe baza mesajului de luptă cu corupția, azi Tauber a primit undă verde să plece peste hotare, Andronachi bea cafea, în locul PAS-ului eu mi-aș pune întrebări. În Procuratură și CNA situația, în mare parte, nu s-a schimbat, în judecătorii e același lucru”, a spus vicepreședintele Partidului Schimbării, Sergiu Tofilat.

De cealaltă parte, deputatul Radu Marian se arată convins că partidul de guvernare se bucură, în continuare, de încrederea cetățenilor, iar în urma alegerilor parlamentare din 2025 va reuși să obțină o nouă majoritate parlamentară.

„PAS a luat aproximativ 1/3 din votul politic. Dacă mai adăugăm diaspora, prognozele arată că luăm majoritatea sau aproape majoritatea. Și toate astea pe fundalul crizei energetice, războiului, inflației, pe care nu noi le-am provocat. Avem război hibrid, amenințări externe și în pofida acestor greutăți menținem în țară 1/3 din suportul cetățenilor. Dacă aplici pragul electoral de 5%, poți să proiectezi în continuare o majoritate clar europeană și clar PAS”, a spus deputatul PAS, Radu Marian, citat de IPN.

Potrivit rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, la scrutinul din 5 noiembrie 244 de primari PAS au câștigat din primul tur, iar 153 merg în turul 2 al alegerilor locale. De asemenea, în 19 raioane PAS a obținut cel mai bun scor electoral.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.