VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova va putea aplica sancțiuni internaționale propriilor cetățeni, dar și persoanelor de peste hotare

Mecanismul național de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale, la care Republica Moldova s-a aliniat, va fi eficientizat. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv pentru a pune în aplicare Planului național de dezoligarhizare, în contextul agendei europene a Republicii Moldova. 

Una dintre cele mai importante și mai complexe măsuri este cea privind blocarea fondurilor sau a resurselor economice ale anumitor persoane sau entități juridice care sunt sub sancțiuni internaționale, motiv pentru care proiectul vine să clarifice toate aspectele problematice privind aplicarea acestei măsuri.

Astfel, principalii subiecți vizați de proiectul de lege și în privința cărora va fi posibil de aplicat măsuri restrictive internaționale sunt persoanele fizice și juridice, din țară și de peste hotare, care  au comis fapte unanim sancționate la nivel mondial, asasinate sau acte de tortură față de persoane ce au încercat să demaște acțiuni ilegale comise de funcționari publici străini sau care prin activitatea lor urmăreau să apere drepturile omului recunoscute la nivel mondial. De asemenea, printre subiecți se regăsesc persoanele care în exercițiul unei funcții publice importante la nivel național sau internațional sunt responsabile sau complici la ordonarea, controlul sau dirijarea în alt mod a unor acte masive de corupție. 

Conform proiectului de lege, în privința acestor subiecți vor putea fi aplicate următoarele măsuri restrictive internaționale: blocarea oricăror fonduri sau resurse economice ale acestor persoane, care se află pe teritoriul țării și interdicţii de intrare şi tranzitare a teritoriului Republicii Moldova. În cazul în care faptele au fost comise de state/guverne ale unor state, cu referire la acești subiecți pot fi impuse și anumite restricţii la import, export, tranzit, servicii, transport sau comunicaţii; embargo asupra armamentului sau a altor mărfuri strategice; suspendarea totală sau parţială a relaţiilor economice.

Proiectul de lege urmează a fi expediat Parlamentului pentru examinare și adoptare. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.