VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

R. Moldova va oferi Ucrainei un ajutor umanitar în valoare de 16,8 milioane de lei

Comisia Situații Excepționale a decis, în cadrul ședinței de sâmbătă, 28 ianuarie, acordarea unor bunuri din rezervele Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Sănătății în calitate de asistență internațională cu titlu gratuit pentru Ucraina. Valoarea totală a lotului se ridică la circa 16,8 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Guvern, ajutorul va ajunge în țara vecină la începutul lunii februarie. În lotul de ajutoare sunt incluse mai multe tipuri de medicamente, echipamente pentru sectorul energetic, precum și corturi, seturi de lenjerie de pat, de veselă, măști medicinale și articole vestimentare.  

„Poporul ucrainean are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor celor care cred că războiul nu poate aduce decât distrugeri și suferințe. Suntem alături în continuare, cu speranța că putem contribui cât de puțin la necesitățile oamenilor şi la încheierea acestui război nedrept”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Cea mai mare parte a asistenței sunt bunuri din rezervele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Acestea constau în corturi, plapume, saltele, perne, cearșafuri, prosoape, seturi de veselă, salopete lavabile, măști medicale, mănuși din latex și cizme din cauciuc. 

Alte componente ale donației reprezintă mai multe tipuri de medicamente (antibiotice, anestezice, sisteme de perfuzie, imunostimulatoare), precum și bunuri necesare pentru restabilirea sectorului energetic afectat de bombardamente (cabluri, siguranțe, transformatoare, întrerupătoare). 

Actualul lot de ajutoare umanitare oferit Ucrainei este al patrulea la număr. 

Tot astăzi, membrii CSE au aprobat decizii ce vizează acoperirea cheltuielilor suportate în procesul de gestionare a crizei refugiaților.

Astfel, 327,3 mii de lei, din fondul de intervenție a Guvernului, vor fi alocate pentru întreținerea centrelor de plasament temporar, instituite de autoritățile publice locale de nivelul întâi, și 3952,4 mii de lei pentru cele de nivelul doi. Totodată, 1582,7  mii de lei vor fi alocate pentru acoperirea costurilor de funcționare a centrelor create de întreprinderile de stat, organizațiile necomerciale și instituțiile bugetare din subordinea Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale. 

O altă decizie a CSE se referă la mecanismul de monitorizare a activității persoanelor fizice și juridice, incluse în lista sancțiunilor SUA. În urma modificărilor, activitățile și tranzacțiile de la care trebuie să se abțină entitățile raportoare vor fi prevăzute expres.  

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.