VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

R. Moldova va obține mai multe oportunități la tranzitul de mărfuri în UE: urmează a fi ratificat Acordul privind transportul rutier de mărfuri

R. Moldova va obține mai multe oportunități la tranzitul de mărfuri în Uniunea Europeană. În acest scop urmează a fi ratificat Acordul cu UE privind transportul rutier de mărfuri, semnat la Lyon la 29 iunie 2022. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat raportul, iar Comisia economie, buget și finanțe – coraportul la proiectul de lege pentru ratificarea acestui tratat.

Ratificarea acordului va permite depășirea blocajelor de transport cu care se confruntă operatorii de transport rutier de marfă din Moldova, în urma agresiunii militare a Federației Ruse în Ucraina. Mai exact, documentul va permite utilizarea rutelor alternative de transport al mărfurilor moldovenești, în special, a produselor agricole, pe teritoriul statelor UE.

Inițiativa legislativă privind ratificarea acordului aparține Guvernului. În opinia autorului, aderarea țării noastre la acest tratat european va facilita temporar transportul rutier de mărfuri între Uniunea Europeană și Republica Moldova în contextul repercusiunilor războiului de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei și a perturbărilor semnificative cauzate de acesta în sectorul transportului rutier din țara noastră.

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri va fi prezentat pentru dezbateri în plenul Parlamentului. De menționat că prevederile acordului deja se aplică, din momentul semnării acestuia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.