VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova și Bulgaria pun bazele unei colaborări în domeniul energetic

Agențiile de investiții din R. Moldova și Bulgaria vor coopera mai strâns în baza acordului semnat astăzi în cadrul reuniunii a 9-a a Comisiei mixte interguvernamentale moldo-bulgare, care s-a desfășurat la Chișinău. Comisia este coprezidată de ministrul Energiei, Victor Parlicov, și viceministrul Economiei și Industriei din Bulgaria, Irina Ștonova.

Potrivit unui comunicat, cele două state și-au reafirmat interesul pentru consolidarea relațiilor bilaterale, inclusiv în domeniul energiei, cu accent pe segmentul gazelor naturale, produselor petroliere și energiei electrice. Cele două părți au făcut schimb de informații cu privire la prioritățile în domeniul energetic și au discutat despre modalitățile de stimulare a colaborării între instituțiile publice și companiile din diverse sectoare, transmite deschide.md.

Deși regimul comercial bilateral este parte a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), Bulgaria s-a clasat pe locul 11 printre principalii partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 1,8% din volumul comerțului total. Valoarea comerțului exterior al Republicii Moldova cu Bulgaria a înregistrat în anul 2023 suma de 233 milioane de dolari. În Republica Moldova activează 176 de întreprinderi cu capital bulgar, investițiile însumând 118,5 mln. lei.

Victor Parlicov a salutat intensificarea în ultimul timp a relațiilor bilaterale moldo-bulgare, drept dovadă fiind și agenda încărcată și diversă a reuniunii Comisiei interguvernamentale, care și-a reluat activitatea după o pauză de opt ani.

Ținând cont de implementarea obiectivelor Pactului verde european și de integrarea efectivă a pieței energetice a Republicii Moldova cu piața UE, ambele părți au convenit să examineze oportunitățile de cooperare în domeniul eficienței energetice și al surselor de energie regenerabilă, dezvoltării rețelelor electrice, modernizării și digitalizării acestora. Totodată, s-a discutat și despre cooperarea dintre Agenția pentru Dezvoltarea Durabilă a Energiei (Bulgaria) și Centrul Național pentru Energie Durabilă al Republicii Moldova (CNED).

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.