Republica Moldova a reușit să-și acopere 94% din consumul de energie electrică din surse interne, la o zi după blackoutul parțial, potrivit datelor prezentate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cu referire la Moldelectrica. La ora 12:42, importurile de energie au constituit doar 29,5 MW, realizate prin patru linii de 110 kV operate în regim insular cu sistemul energetic al României.
Producția internă a fost asigurată în principal de Termoelectrica și CET Nord, cu 376 MW, la care s-au adăugat peste 118 MW din panouri fotovoltaice și aproximativ 28 MW din hidrocentrale și turbine eoliene. Ministrul a subliniat că situația reflectă un interval orar dintr-o zi de weekend, când consumul este mai redus, iar balanța energetică diferă dimineața și seara, în lipsa producției solare.
În acest context, Dorin Junghietu a anunțat că, pe parcursul acestui an, urmează să fie instalate circa 200 MW de sisteme de stocare a energiei (BESS), care vor permite utilizarea energiei regenerabile în perioadele de vârf de consum. Pe 31 ianuarie, alimentarea consumatorilor a fost asigurată din producția internă, importuri prin liniile de 110 kV cu România, precum și prin conexiunile Isaccea–Vulcănești și tranzitul de energie pe linia Novodnestrovsk–Bălți.






