VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova a obținut o medalie de argint și două de bronz la competiția din Thailanda

Republica Moldova a obținut o medalie de argint și două medalii de bronz în cadrul Olimpiadei Internaționale de Științe pentru Juniori, ce s-a desfășurat în Bangkok, Thailanda, în perioada 01 – 10 decembrie 2023. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării.

Medalia de argint a fost obținută de Alex Secrieru, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, iar medaliile de bronz de către Bogdan Leahu, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău și Alexandru Macovei, elevi la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău. 

La cea de-a 20-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe pentru Juniori au participat 304 elevi din 55 de țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 6 elevi și 3 profesori: 

  • Secrieru Alex, elev în clasa a 9-a, Instituţia Privată Liceul Teoretic „Orizont” Chișinău;
  • Leahu Bogdan, elev în clasa a 8-a, Instituţia Privată Liceul Teoretic „Orizont” Chișinău;
  • Aricov Anastasia, elevă în clasa a 9-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Chișinău;
  • Macovei Alexandru, elev în clasa a 9-a, Instituţia Privată Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Prim” Chișinău;
  • Pitel Daniel, elev în clasa a 9-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți;
  • Furculiță Oana, elevă în clasa a 9-a, Instituţia Privată Liceul Teoretic „Orizont” Chișinău;
  • Ion Bulimestru, doctor în chimie, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, liderul echipei;
  • Sergiu Cârlig, doctor în științe fizice, cercetător științific, Institutul de Fizică Aplicată, Universitatea de Stat din Moldova, lider adjunct al echipei;
  • Anna Moldovan, doctor, cercetător științific superior, Institutul de Zoologie, lector universitar, Universitatea de Stat din Moldova, lider adjunct al echipei.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează mulțumiri membrilor Consiliului Olimpic Republican la Științe pentru dedicație și implicare în pregătirea lotului olimpic național și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru suportul acordat în delegarea echipei la olimpiadă.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.