VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova a denunțat mai multe acorduri cu CSI: „Sunt irelevante, inoportune și nu oferă beneficii cetățenilor”

Parlamentul a mai denunțat la 24 noiembrie șapte acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Astfel, numărul acordurilor încheiate pe această platformă și denunțate de R. Moldova a ajuns la 42. Potrivit autorităților, prevederile respectivelor acorduri sunt irelevante, inoportune și nu oferă beneficii cetățenilor.

Documentele vizează colaborarea cu statele CSI în domeniul ocrotirii sănătății populației, activităților informative, cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice, asigurării trupelor de grăniceri cu armament și tehnică militară, precum și referitor la cercetări științifice și nucleare.

Documentele denunțate sunt: Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii sănătății populației, întocmit la Minsk la 26 iunie 1992, și a Protocoalelor de modificare, încheiate la Ialta la 18 septembrie 2003 și la Moscova la 25 noiembrie 2005; Acordul cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, semnat la Moscova la 30 mai 2002; Acordul cu privire la cooperarea statelor membre ale Comunității Statelor Independente în timpul evacuării cetățenilor acestora din țările terțe în cazul producerii situațiilor excepționale, semnat la Moscova la 12 aprilie 1996; Acordul cu privire la principiile asigurării Trupelor de grăniceri cu armament, tehnică militară și alte resurse materiale, organizării lucrărilor de cercetări științifice și experimentale de construcție, semnat la Tașkent la 15 mai 1992; Acordul privind colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste în instituțiile de învățământ ale organelor competente ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente, încheiat la Ashgabat la 5 decembrie 2012; Acordul dintre Republica Moldova și Federația Rusă în vederea colaborării Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova și Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse în domeniul activităților informative, întocmit la Chișinău la 18 aprilie 1994; Statutul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare.

Autoritățile afirmă că denunțarea acestor documente nu va produce impact negativ strategic sau operațional țării noastre. Totodată, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, țara noastră și-a asumat angajamentul să transpună în cadrul normativ național un șir de Directive UE care vizează diferite domenii.  

Autoritățile din R. Moldova au identificat până în prezent peste 100 de tratate încheiate pe platforma CSI „care nu produc avantaje pentru cetățeni sau pentru instituțiile publice din țara noastră”. Totodată, în cazul a 70 de Acorduri au fost inițiate procedurile de denunțare.

La începutul anului 2023, potrivit Registrului de Stat al Tratatelor pe care îl deține MAEIE, țara noastră era parte la 282 de documente cu statut de tratat internațional în cadrul CSI.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.