VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Putin poate fi arestat pe teritoriul Armeniei. Erevanul a aderat la CPI

Armenia a devenit oficial stat parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI), a anunțat joi o sursă oficială, o decizie pe care Rusia, aliatul ei tradiţional a considerat-o inamicală. Erevanul are acum obligația să-l aresteze pe preşedintele rus dacă acesta pune piciorul pe teritoriul său.

„Statutul de la Roma (instituind CPI) a intrat oficial în vigoare pentru Armenia la 1 februarie”, a anunțat pentru AFP reprezentantul armean pentru afaceri juridice, Eghişe Kirakosian, ceea ce Rusia a descris deja drept o „decizie inamicală”.

În martie, tribunalul internaţional cu sediul la Haga a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru că a organizat sau autorizat deportarea ilegală de copii ucraineni în Rusia. Astfel, țările care au semnat și ratificat Statutul de la Roma, prin care a fost creată Curtea, sunt obligate să-l aresteze pe Putin dacă intră pe teritoriul lor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat în octombrie că Armenia a luat „o decizie greşită” ratificând Statutul de la Roma. La rîndul său, premierul armean, Nikol Paşinian, a încercat să liniștească temerile Kremlinului, asigurând că decizia nu este îndreptată împotriva Rusiei.

„Prin aderarea la CPI, Armenia se dotează cu instrumente serioase pentru a preveni crimele de război şi crimele împotriva umanităţii pe teritoriul său”, a subliniat Eghişe Kirakosian, citat de Agerpres. „Asta se referă în primul rând la Azerbaidjan”, cu care Armenia a purtat două războaie pentru regiunea disputată Nagorno-Karabah, a adăugat el.

Armenia a semnat Tratatul de la Roma în 1999, dar nu l-a ratificat, invocând contradicţii cu Constituţia ţării. Curtea Constituţională a declarat în martie că aceste obstacole au fost înlăturate după ce Armenia a adoptat o nouă Constituţie în 2015.

În octombrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat ratificarea Statutului, declarând că „lumea se micşorează pentru autocratul de la Kremlin”.

Înfiinţată în 2002, CPI este singura jurisdicţie internaţională independentă care investighează crimele de genocid, crimele de război, crimele împotriva umanităţii şi crimele de agresiune.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.